Adrian Onciu
Adrian Onciu
4312 vizualizări 1 nov 2019

Partea întâi

Pentru petrecerea de Halloween cantina spitalului fusese frumos decorată cu bostani, strigoi şi postere de groază cu estimări de la închiderea urnelor. Atmosfera înfricoşătoare era completată de automate cu perfuzii de sânge, schelete de pisici, găleţi cu peşti piranha sau şerpi boa evadaţi din curtea lui Nuţu Cămătaru.

Candidaţii se costumaseră fiecare după gusturi şi posibilităţi: Viorica în Joker din filmul omonim, Dan în Vader din Războiul Stelelor, Mircea în Poetul Gării de Nord din Filantropica, iar Toader în Dracula din Hotel Transilvania. Doar Klaus venise în pijamale, ca de obicei. Luat la rost de organizatori, le explicase pe îndelete că după cinci ani de groază în fruntea Statului paralel avea prea puţină dispoziţie pentru încă o noapte sinistră.

Pe scena improvizată în mijlocul cantinei Cosette anunţă la microfon debutul petrecerii de Halloween. Îşi puse mâna stângă pe buturugă, cu degetele răsfirate, strânse din dinţi şi lovi puternic cu securea. Degetul mic îi zbură cât colo, iar sângele ţâşni stropindu-i pe spectatorii din primul rând. Câteva clipe se lăsă o linişte grea, de mormânt, apoi publicul începu să fluiere şi să aplaude frenetic.

Cosette îşi recuperă degetul. Îl ridică deasupra capului cu zâmbetul pe buze, ca pe-un trofeu de la Roland Garros.

― Priviţi! Sunt în stare de orice sacrificiu pentru victoria lui Dan şi a USR+. Împreună vom învinge forţele răului!

Fură ultimele cuvinte înainte de a leşina. Doi brancardieri urcară pe scenă şi o traseră de mâini ca pe-un sac de vreascuri, până la primul automat cu sânge AB4.

Livid de emoţie, Dan îşi puse casca lui Darth Vader şi înaintă la microfon.

― 1,2,3... 1,2! Se aude? Am rămas de-a dreptul şocat după numărul fantastic al colegei mele. A ridicat prea mult ştacheta... Totuşi, o să încerc şi eu ceva.

Scoase sabia laser cu LED-uri şi fără pic de ezitare şi-o introduse în gură până la mâner. Huiduielile publicului îl luară prin surprindere.

― Huooo! Huooo! Fake, fake! Marş în salon, fraiere!

Se gândi înspăimântat că numărul eşuat de magie (o imitaţie ieftină de pe Youtube) risca să-l coste intrarea în turul doi. Însă nu avu timp să reflecteze. Toader-Dracula sări să-l muşte de beregată. Cei doi se prăvăliră în spatele scenei, unde o asistentă sexy de la Reanimare, pe jumătate dezbrăcată, pregătise perfuzii cu grupa 0.

Moment bun pentru Mircea să facă un pas în faţă. Tuşi în pumn să-şi dreagă vocea.

―  Poezie... Îmi place vinul cu sifon / Căci ăsta-s eu, un simplu om / Nici academician, dar nici bufon / Daţi-mi un vot, căci sunt în pom!

Potrivit sondajului IMAS, nu era nici pe departe în pom. Dar cine să mai creadă în sondaje? Până să arunce pacienţii cu roşii stricate, Mircea se scotoci prin buzunare şi apucă să deschidă borcanul plin cu viespi. Pe urmă eliberă viespile în chiloţi la fel de firesc precum s-ar fi bărbierit singur în faţa oglinzii. Pregătise momentul-surpriză încărcat de speranţe. Ceva mai îngrozitor nu-şi amintea să fi văzut vreodată.

Când scoase primul urlet cu ochii ieşiţi din orbite, conştientiză că făcuse o mare greşeală. Prea târziu însă. Gardienii îl scoaseră pe sus din cantină, într-un cor de huiduieli amestecate cu fluierături admirative.

Aparent timidă şi mai relaxată decât o puicuţă de miliardar întinsă la soare pe plaja din Saint-Tropez, Viorica îndrăzni să iasă în faţă cu un şarpe boa încolăcit în jurul gâtului.

― Nu mă tem de nimeni şi de nimic! tună şefa spitalului. O să trimit la Bruxelles nominalizări pentru funcţia de comisar în fiecare zi, până se plictiseşte Ursula. Eu am răbdare, să ştiţi... Klaus, vino aici imediat!

Bărbatul apăru pe scenă sictirit, de parcă redactorul şef de la Curtea Veche l-ar fi forţat să rescrie cartea Pas cu pas, cuvânt cu cuvânt.

― De ce eşti porc şi-mi pui beţe-n roate? îl întrebă Viorica. Chiar nu-ţi pasă de spitalul ăsta nici cât negru sub unghie?!

Fără să aştepte un răspuns, femeia îi dădu jos pantalonii de pijama şi-l împinse brutal. Klaus căzu cu fundul fix într-o găleată cu peşti piranha. Pentru prima dată avu sentimentul că poate ar fi fost mai bine să-l fi ales pe Dan pentru turul doi.

Partea a doua

Doctorii Ursula, Frans şi Jean-Claude aşteptau cu sufletul la gură un SMS, un mesaj clar din partea Spitalului Micul Pentagon. Luxemburghezul stătea ca pe ghimpi. Îşi cumpărase bilete de avion pe ruta Bruxelles - Havana şi risca să piardă vacanţa din pricina unor idioţi. La rândul ei, Ursula se simţea ca dracu. Înghiţea pastile cu pumnul de când Klaus o suna din şase-n şase ore să-i explice de ce Comisia Europeană ar trebui să-l aştepte pe Ludovic. La întrebarea legitimă ”Şi dacă Ludovic nu vine anu' ăsta?”, Klaus înghiţise în sec, neputincios.

Ursula trânti de perete paharul de whisky, făcându-i pe colegi să tresară.

― Gata, m-am săturat! izbucni femeia. Batem în cuie prima propunere de comisar din partea Vioricăi. Poa' să fie şi criminalul din Caracal, mi se fâlfâie! Nu mai rezist!

Jean-Claude înclina s-o aprobe, la fel şi Frans. Răbdarea lor avea o limită.

Asistenta Emy din Ungaria (o lesbiană selectată pe criterii de diversitate sexuală) bătu în uşă şi le spuse că propunerea Micului Pentagon tocmai sosise în carne şi oase, direct de la aeroport.

Câteva clipe mai târziu în biroul Ursulei îşi făcu apariţia Carmen, în aceeaşi rochie cu care fusese la ceremonia de întronare a Împăratului Naruhito.

Le întinse mâna şi se prezentă.

― Îmi pare bine să vă cunosc! O să rămân comisar interimar la Bruxelles până reuşeşte Klaus să-l pună pe Ludovic în locul Vioricăi... Mi-e cam foame, drept să vă spun. Ăştia de la Tarom sunt nişte zgârie-brânză. Aveţi ceva uşor? Aş prefera câteva stridii în sos de unt cu vin şi tarhon...

(va urma)

Citește și: