Lelia MUNTEANU
Lelia MUNTEANU
1517 vizualizări 1 dec 2017

Poţi adresa urarea ”la mulţi ani” unui român, mai multora sau tuturor românilor de Ziua Naţională. Nu şi României. Patria e eternă!

Disputele politicianiste, dezunirea, urile nu înseamnă mai nimic sub semnul veşniciei. Personajele care populează clipa noastră istorică trec, ca apa peste pietre.

Patria nu e sudoarea rece a vreunui demnitar plesnind de ipocrizie,  ci nodul care ţi se pune în gât când vezi tinerii şi copiii fluturând steguleţe tricolore la paradă.

Patria nu e postarea pe Facebook a unui ministru semianalfabet al Educaţiei, descoperind uluit că s-a scos din şcoli istoria României, ci postirea bunicilor care o povestesc, istorisindu-şi viaţa.

Patria nu e Proiectul de Ţară, pe care tot nu-l avem, ci amărăciunea de a sta încă, zgribuiţi sub umbrele de securitate,  la mila aliaţilor.


Patria e inima strânsă că lideri fără viziune ne-ar putea rata iarăşi destinul naţional.          

SURSA FOTO: www.unitisubtricolor.ro

Citește și: