Ion CRISTOIU
Ion CRISTOIU
4926 vizualizări 29 iul 2019

Redăm integral editorialul postat pe www.cristoiublog.ro

"După ce s-au jucat de a lupta cu corupţia, instituţiile noastre de forţă nu sînt pregătite pentru lupta cu crima organizată

Emoţiile puternice, dar scurte, asemenea focului de paie, produc în România postdecembristă un delir al faptelor şi vorbelor.

E un adevăr confirmat din plin de ceea ce se numeşte Scandalul de la Caracal.

Joi, 26 iulie 2019, în toiul Scandalului, Monica Mihai de la Mediafax, moderatoarea emisiunii Gândurile lui Cristoiu, mi-a zis, după ce mi-a solicitat o declaraţie, că în ţară dacă aş fi fost, am fi făcut o ediţie specială a emisiunii despre Caz. I-am răspuns că în astfel de cazuri evit să mă pronunţ în legătură cu adevărul celor expuse mediatic. Pe de o parte, pentru că, în căutare disperată de Breaking news-uri, presa muşcă din orice fantasmagorie livrată sub titlul de informaţie sigură, pe de alta, pentru că un eveniment în desfăşurare trebuie abordat cu prudenţă.

Acum, cînd avem confirmarea oficială a celor două asasinate, îmi permit să comentez şi eu cele întîmplate.

Remarc mai întîi o precipitare la nivelul guvernului în materie de sancţiuni.

În timp ce în sectorul de care răspunde Preşedintele, generalilor bese-n cizme nu li s-a clătinat nici măcar un grad, în sectorul de care răspunde premierul e prăpăd. Premierul demite tot ce vede în cale. S-a scris că reacţia Vioricăi Dăncilă a fost una de profitor electoral al unei drame umane. Nu cred că de asta a reacţionat atît de dur Viorica Dăncilă. Ea şi consilierii au sesizat imediat că Sistemul era pe cale să transforme tragedia într-un nou Colectiv. Unităţile militare din Stradă şi cele din Presă se şi puseseră în mişcare pentru a îndrepta emoţia către Guvern. De ce e în stare SRI în astfel de împrejurări ne dăm seama din delirul lui Rareş Bogdan, infiltratul lui Eduard Hellvig în PNL. Fostul ziarist s-a apucat să bocească Protocoalele şi dictatura SRI de pe vremea cuplului Coldea-Kovesi.

Alăturat campaniei duse de Divizia Presă în favoarea încălcării drepturilor omului prin legi de tip Raluca Prună demersul halucinant al lui Rareş Bogdan ne avertizează că Sistemul abia aşteaptă un prilej pentru a reveni pe înserat sau chiar mai devreme. Un exemplu de puterea Sistemului ne e dat de cazul STS. Am scris că STS, ca şi SPP, ca şi alte instituţii de forţă, are drept principal ţel al vieţii slujirea Preşedintelui şi a familiei sale. Reacţia fostului preşedinte Traian Băsescu, unul dintre cei care datorează multe STS, la acuzaţiile din presă aduse instituţiei specializate în întinderea de cabluri prin Bucureşti, ca să poată fi mîndri demnitarii că vorbesc Pe scurt, confirmă cele ce am scris şi spus despre cine protejează pe generalii incompetenţi şi corupţi. Fostul preşedinte e în ultima vreme într-o agitaţie mediatică vecină cu febra. Pentru apărarea STS a alergat de la o televiziune la alta. Fără să obosească, desigur, deoarece îl cară în spinare SPP-iştii. Prestigiul de fost preşedinte îl obligă să fie mai prudent cu invitaţiile televiziunilor de ştiri de a se pronunţa oricînd şi despre orice.

Despre delirul de vorbe inutil să mai insist. Ca de obicei, liderii politici s-au grăbit să se dea în stambă. La loc de frunte, Dacian Cioloş, agentul de influenţă în România a lui Emmanuel Macron. N-a rămas mai prejos, Ludovic Orban, ţuţărul Codruţei Kovesi. Cît despre liderii de opinie, sărind peste cei specializaţi în comedii caţavenciene, gen îl bufneşte plînsul, nu poţi să nu remarci reluarea vechiului clişeu cu Statul nepăsător, cu clientela politică şi evident cu plecarea din ţară.

Urmărind spectacolul faptelor şi vorbelor, am tresărit la lecturarea textului Criminalitatea şi corupţia, postat de Adrian Năstase pe 27 iulie 2019.

E unul dintre puţinele puncte de vedere lucide într-un spaţiu de deliruri avînd drept cauză exploatarea demagogică sau SRI-istă a unei tragedii.

Îl redau în întregime pentru că pune punctul pe i într-o chestiune mult mai amplă decît bîlbîiala din Cazul de la Caracal:

„În ultimii 15 ani, tema corupţiei a ţinut agenda internă şi externă a României. Era o temă utilă şi pentru bătălia politică internă dar şi pentru «fezandarea» capitalului naţional şi a liderilor perioadei de tranziţie. În timpul ăsta, mai puţin băgată în seamă, criminalitatea, inclusiv cea organizată, s-au dezvoltat exploziv, «beneficiind» şi de experienţa unor infractori şcoliţi în străinătate. România a devenit, dintr-o ţară de tranzit pentru droguri, o ţară de consum. Traficul de femei şi de copii, reţele de contrabandă, clanuri organizate, drogaţi conducînd autovehicule încep să marcheze zilnic emisiunile de la televiziuni şi ştirile din presă.

Drama Alexandrei ne-a arătat că nu sîntem pregătiţi, la nivelul instituţiilor statului, să luptăm cu fenomene aberante ale conduitei umane. Unii au încercat să transforme această dramă într-un rechizitoriu împotriva poliţiei şi, indirect, împotriva guvernului. Evident însă că responsabilităţile trebuie împărţite cu STS şi cu parchetele. De aici nevoia de a schimba oameni din diverse funcţii, dar şi de a face reorganizări instituţionale şi de a lua măsuri legislative. Vinovaţii trebuie pedepsiţi dar a introduce aceste teme în bătălia electorală ar fi o mare eroare.”
Ce ne spune fostul premier, dovedind încă o dată prin intervenţia sa ce crimă împotriva naţiunii a fost campania Binomului SRI-DNA de scoatere din joc a politicienilor postdecembrişti în stare să se ridice deasupra deşertului de azi?

În cazul de la Caracal, indiferent de rezultat, s-a văzut că instituţiile de forţă din România dau chix la cea mai mică zbîrlire a crimei organizate. Să ne reamintim că recent au fost semnalate tone de cocaină adusă în România, fără ca instituţiile de forţă să o ştie.

Principala cauză a acestei nepregătiri stă în concentrarea tuturor instituţiilor de forţă din ultimii 15 ani pe aşa-zisa luptă împotriva corupţiei. N-a fost o luptă veritabilă. A fost un spectacol de sunet şi lumini avînd drept efect transformarea Justiţiei într-un bulan de răfuieli politico-mafiote. Vedetele Parchetului au fost loazele de la DNA. Procurorii, în frunte cu marea cîntăreaţă la muzicuţă, Codruţa Kovesi, au fost actori într-o comedie spumoasă. În aşa zisa luptă împotriva corupţiei nu numai DNA, dar şi alte instituţii de forţă, nu s-au confruntat cu un război pe viaţă şi pe moarte. N-a fost nevoie nici de profesionalism, nici de efort intelectual, nici de trudă, nici de asumarea minimului risc. SRI le-a dat totul de a gata. Care SRI nici el nu s-a confruntat cu un inamic nemilos de genul teroriştilor sau spionilor străini, ci cu o clasă politică laşă, care se scăpa pe ea la gîndul c-a supărat ditamai instituţia. Aşa cum sesizează Adrian Năstase pentru instituţiile de forţă comedia s-a încheiat.

Acum ele se confruntă cu un război pe viaţă şi pe moarte:
Războiul cu crima organizată.
Crima organizată nu e totuna cu corupţia moldo-valahă.
Spun, moldo-valahă, pentru că la noi corupţia n-a luat niciodată formele violente din alte ţări europene.
În lupta cu corupţii noştri, nici procurorii, nici poliţiştii, nici ofiţerii de informaţii, nici generalii de la STS, nu şi-au riscat viaţa.
Corupţii noştri au fost şi sînt nişte căcăcioşi.
Crima organizată e inteligentă, inventivă, primejdioasă.
Pentru lupta cu ea instituţiile de forţă din România nu sînt pregătite. Nici profesional, nici moral, nici tehnic.
Pentru ca România să facă faţă uriaşei provocări a crimei organizate instituţiile de forţă trebuie scoase definitiv din jocurile politice.
Asta revine însă viitorului preşedinte."

Citește și: