Lelia MUNTEANU
Lelia MUNTEANU
4080 vizualizări 4 nov 2019

Prim-vicepreşedintele PNL Rareş Bogdan a dezvăluit unui post de televiziune discuţia purtată – înaintea plenului de învestire – cu fostul premier Tudose.

„Acum 10 minute am vorbit cu Mihai Tudose. I-am spus că, după modalitatea în care s-a comportat atunci în faţa unui premier dintr-o ţară unde politeţea şi regulile de bună-cuviinţă sunt esenţiale, e un moment în care acel episod să fie anulat printr-un gest responsabil faţă de ţara sa. Mihai Tudose e un patriot, e un român care, chiar dacă are convingeri de stânga, socialiste, nu poate fi acuzat că nu iubeşte ţara”.

Încă înainte de a-i fi învestit Guvernul de Parlament, PNL a început să împartă indulgenţe.

Rămâne de văzut dacă îşi va onora promisiunile faţă de „trădătorii” din partidul lui Dăncilă şi partiduleţul lui Ponta – respectiv mai lumeştile, obişnuitele funcţii şi locuri elegibile pe listele electorale din 2020. Aici conştiinţele liderilor liberali par a balansa între respectul cuvântului dat şi principiile politice.

De reţinut că, în aceeaşi intervenţie televizată (în altele, în discursurile aripate la mitingurile din campania pentru europarlamentare), prim-vicepreşedintele Bogdan afirma că nici un pesedist, fie el de rit vechi sau nou, nu va pupa nimic din partea PNL.

Ar fi şi greu ca „depesedizarea” anunţată astăzi de Ludovic Orban de la tribuna Parlamentului să fie făcută prin absorbţie.

Altminteri, citesc în ochii lui Ion Ştefan (ministrul Dezvoltării) că vom avea un Guvern de succes.

Foto: Rares Bogdan / Facebook

Citește și: