Lelia MUNTEANU
Lelia MUNTEANU
1976 vizualizări 24 iul 2019

Într-o prelegere ţinută la Zurich în 1958, Karl R. Popper (autorul celebrei „Societatea deschisă şi duşmanii ei”, mentorul lui Soros) încearcă să răspundă la întrebarea ”în ce crede Occidentul”. Zic încearcă, pentru că, definindu-se ca iluminist şi raţionalist, îi detestă pe toţi cei cu pretenţii de infailibilitate („Adevăratul iluminist, adevăratul raţionalist nu vrea niciodată să impună o convingere. De fapt, nici nu vrea să convingă: el e mereu conştient că se poate înşela”).

Textul lui Popper îmi pare de ieri brusc revelator:

„(...) Platon a fost teoreticianul unei forme de guvernare absolutist-aristocratice. El a pus următoarea problemă ca problemă fundamentală a teoriei statului: <Cine să cârmuiască? Cine să guverneze statul? Cei mulţi, plebea, masa, sau cei puţini, cei aleşi, elita?>,

Dacă întrebarea <Cine să cârmuiască?> este considerată fundamentală, atunci nu există evident decât un singur răspuns raţional: nu cei  neştiutori, ci cei învăţaţi, înţelepţii. Nu plebea, ci cei puţini, care sunt cei mai buni. Aceasta este teoria cârmuirii celor mai buni – a aristocraţiei.

Este bizar faptul că marii adversari ai teoriei platoniciene – marii teoreticieni ai democraţiei, de pildă Rousseau – au acceptat problema pusă de Platon, în loc s-o respingă ca nesatisfăcătoare. Fiindcă e limpede că problema fundamentală a teoriei statului este cu totul alta decât a propus Platon. Nu este <Cine să cârmuiască?> sau <Cine să deţină puterea?>, ci <Câtă putere să fie lăsată cârmuirii?> sau, poate mai precis: <cum putem structura instituţiile noastre politice, astfel încât nici cârmuitorii incompetenţi sau necinstiţi să nu poată provoca mari prejudicii?>.

Cu alte cuvinte, problema fundamentală a teoriei statului este problema limitării puterii politice – a bunului plac şi a abuzului de putere – prin instituţii cu ajutorul cărora puterea este divizată şi controlată.

Eu nu mă îndoiesc că democraţia în care crede Vestul nu este nimic altceva decât un sistem statal în care puterea este limitată şi controlată în acest sens. Pentru că democraţia în care credem noi nu este un ideal statal. Ştim foarte bine că este o copilărie să urmăreşti idealuri în politică, iar orice om cât de cât matur din lumea apuseană ştie: orice politică înseamnă alegerea răului mai mic (după cum spunea odinioară autorul vienez Karl Kraus). Pentru noi, nu există decât două tipuri de forme de guvernare: unele care le înlesnesc celor guvernaţi să scape de guvernanţii lor fără vărsare de sânge şi altele care nu înlesnesc acest lucru sau îl fac posibil numai prin vărsare de sânge. Pe prima dintre aceste forme de guvernare o numim de obicei democraţie, pe cea de-a doua tiranie sau dictatură.

Noi, cei din Vest, credem în democraţie numai în acest sens lucid – ca o formă statală a răului celui mai mic”.                

Citește și: