Publicat

8

iunie

2017

21:21

3785

vizualizări

Saudiţii pot intra oricând peste qatarezi, ca să-i exorcizeze de gaz

Robert Fisk reproduce astăzi o discuţie, purtată cu ani în, cu fostul Şeic Hamad bin Khalifa Al Thani.

Saudiţii pot intra oricând peste qatarezi, ca să-i exorcizeze de gaz

Robert Fisk reproduce astăzi o discuţie, purtată cu ani în, cu fostul Şeic Hamad bin Khalifa Al Thani.

La întrebarea de ce nu-i scoate pe americani din Qatar, tatăl actualului Şeic a răspuns: “Fiindcă, dacă aş face-o, m-ar invada fraţii mei arabi”.

Astăzi, după declaraţiile preşedintelui Trump, Qatarul nu se mai poate baza pe umbrela de securitate reprezentată de cea mai importantă bază militară a Statelor Unite din Orientul Mijlociu, servită de circa 11.0000 de militari. Cam tot atâţia cât numără armata naţională qatareză.

Dacă necoptul şi impacientatul prinţ Mohammad bin Salman Al-Saud se va hotărî într-o bună zi că trebuie să organizeze la Doha un simposion pe tema contraterorismului şi  va considera că Qatarul trebuie exorcizat – dacă nu de petrol (lucrurile pot fi controlate în OPEC), cu siguranţă de gaz – poate s-o facă. Doar a dansat cu cel mai important lider al lumii! (Premierul Netanyahu, de pildă, continuă construcţiile ilegale din Cisiordania într-o veselie, înţelegând că Donald J. Trump i-a dat mână liberă).

De ce ar viza saudiţii gazul din  Qatar? “Pentru că toţii sunt cu ochii pe el” nu e un răspuns. Pentru că – cred că aşa ar argumenta telefonic Washingtonului regescul său tată – ca să scape America de veşnica durere de cap cauzată de preţurile  de dumping pe care le practică Doha. Poporului de prinţişori li s-ar spune că e cea mai bună variantă, până când Proiectul Viziunea 2030 (alternativa la petrol) va ieşi din vizuină.   

Qatar e cel mai mare exportator de gaz lichefiat, având nu doar cea mai importantă resursă, ci şi cea mai uşor de exploatat – cele mai mici costuri de extracţie din lume.
Abia acum puteţi înţelege de ce vocea micuţului şi putred de bogatului stat înnecat în nisip s-a auzit atât de puternic în regiune, până când preşedintele Trump a amuţit-o cu un tweet.  Mai înţelegeţi şi de ce o scaldă Franţa, de pildă, ai cărei politicieni s-au hrănit multă vreme din bani qatarezi. (Clubul de fotbal Paris Saint-Germain, de pildă, e deţinut de acţionari din Doha. Apropo, o recomandare de lectură, când vă veţi plicitisi de căluşarii Dragnea-Grindeanu: Christian Chesnot, Georges Malbrunot  - ”Nos très chers emirs”, Michel Lafon 2016). Înţelegeţi de ce tace reflexiv Rusia, al cărei Gazprom care are monopolul în Europa ar putea fi concurat de Qatar, dacă Bashar Al-Assad, care se opune conductei proiectate de qatarezi, ar fi răsturnat de la putere. Şi de ce a sărit Turcia ca arsă în apărarea Qatarului, cu care a proiectat respectiva conductă.

În urmă cu mult timp, am încercat să analizez războiul de proximitate din Siria, de jos, din conductele, prezente şi viitoare, care traversează sau vor traversa regiunea. Reţeaua de grupări teroriste de deasupra, care se coalizau şi se rupeau cu o dinamică şi după o logică greu de priceput, s-a desenat cu o înfricoşătoare limpezime.

Citarea se poate face în limita a 250 de semne. Nici o instituţie sau persoană (site-uri, instituţii mass-media, firme de monitorizare) nu poate reproduce integral scrierile publicistice purtătoare de Drepturi de Autor fără acordul Mediafax Group.

ULTIMA ORĂ
BREAKING NEWS | Tragedie fără margini: "Acolo, la pescuit, avea să-şi găsească sfârşitul!"

Lasă-ne feedback despre noul site Gândul.info