Adrian Onciu
Adrian Onciu
1766 vizualizări 27 sep 2019

Seara românească din Biroul Oval avea să înceapă cu oarecare întârziere. Oaspeţii o aşteptau pe Melania, care oscilase între rochia lungă cu spatele gol şi pijamalele de protocol cu paiete roşii. Când îşi făcu apariţia la braţul preşedintelui, Dan îi dădu un ghiont lui Klaus pe sub masă, în timp ce Viorica sparse cu zgomot un balon din gumă de mestecat.

Trupa lui Sorinel Salam începu să cânte imnul Spitalului Micul Pentagon, apoi imnul gazdelor. O firmă de lobby cu sediul în Tel Aviv se ocupase de organizare în cele mai mici detalii: mâncare şi băutură din România, asortate cu manele şi muzică lăutărească.

Donald îi prinse de mână pe Klaus şi pe Melania, care la rându-le îl imitară închizând cercul cu Dan şi Viorica. Rostiră într-un glas Tatăl Nostru înainte ca ospătarii de la Secret Service să le pună în farfurii primele bucate: cârnaţi de Pleşcoi, ceapă şi gem de Topoloveni întins pe mămăligă.

Preşedintele Donald înfipse scobitoarea într-un cub de mămăligă şi rămase cu ea în aer.

― Dragii mei, vă mulţumesc enorm pentru această seară minunată. Am o grămadă de prieteni români şi toţi par oameni de ispravă. Sunt un mare norocos!

Concentrat să prindă fiecare cuvinţel, Sorinel Salam sări la microfon cu cămaşa descheiată şi pieptul gol (sau aproape gol, dacă exceptăm crucea din aur dentar de 24 de karate).

― Dear president, stimaţi conaţionali, din partea mea Sorinel Salam dedic cea mai adevărată melodie pentru toţi norocoşii din lume în frunte cu Donald. Maestre, fa major! Am norocul scris pe frunte / Norocelul meu / Ce să le fac la duşmani? / Sunt un mare zmeu / Mă iubesc femeile că sunt hipiot / Poa' să urle CNN-ul, mă doare în cot!

Şeful Spitalului The White House – Happy Days îi lipi pe frunte o bancnotă de zece dolari şi-i făcu semn să meargă la loc.

― Voi românii sunteţi fantastici! Fan-tas-tici! Am dreptate, Melania?

Partenera preşedintelui dădu din cap cu gura plină.

― Iar această mămăligă este minunată. Mi-nu-na-tă! Nici nu-mi vine să cred că a putut să explodeze în urmă cu 30 de ani. Felicitări!

― Mulţumim! răspunseră în cor cei trei oaspeţi.

Până atunci extrem de rezervat, Dan simţi că venise momentul să intervină:

― Totuşi, vă atrag atenţia că în următorii ani mămăliga românească e în pericol de dispariţie. Încălzirea globală face ravagii. Toată vara am dormit fără chiloţi, să mă scuze Melania. În curând vom cultiva porumb doar în saloanele spitalului.

Când Donald deschise gura să-i dea replica fu nevoit să asculte refrenul lui Sorinel Salam.

― De-aia beau mereu şi plâng / Vine Iadul pe pământ / Încălzirea cea globală / E mai rea ca orice boală!

Fu rândul lui Klaus să-i lipească pe frunte, entuziasmat, două bancnote de cinci lei.

― Dacă aş fi ştiut că voi lua masa cu atâţia activişti, simpatizanţi ai suedezei de 16 ani manipulată de hodorogi de 89, m-aş fi gândit de două ori înainte de-a accepta, le spuse Donald. E plină lumea de exaltaţi şi de falşi proroci. Pun pariu că pe fătuca aia, Greta, au plătit-o oamenii lui George, miliardarul filantrop. Ce zici Viorico, am dreptate?

Invitata preşedintelui încă număra voturi pe sub masă. Doctorul Codrin îi trimisese mesaje cu ultimele negocieri înaintea moţiunii de cenzură. Întrebarea foarte directă o luase prin surprindere.

Preferă să apeleze la un mic subterfugiu.

― Să ştiţi că salata boef am făcut-o cu mânuţele mele, la cantina spitalului. Mi s-a spus că este cu carne de porc fără colesterol, din soia sută la sută chinezească.

Luă o lingură de salată boef şi o turnă între sânii Melaniei. Partenera preşedintelui râse ca atunci când panarama de Nancy o anunţase printr-un SMS că Donald avea să fie supus procedurii de destituire ca urmare a scandalului de ”hărţuire prezidenţială” (şi nu ”sexuală”, cum s-ar fi aşteptat cei mai mulţi).

Pe ritmuri de manele, Sorinel Salam găsi momentul prielnic pentru o nouă intervenţie, de data asta la urechea Vioricăi:

― Te-am crezut şi te mai cred / Fiindcă nu vreau să te pierd / Hai să trecem la chestiune / Nu votez nicio moţiune!

Ar fi vrut să continuie cu refrenul, însă Klaus îi zvârli în plină figură paharul său plin cu Grasă de Cotnari. Cântăreţul se retrase lângă colegii de trupă cu coada-ntre picioare. Îşi promise că n-o să-i rămână dator neamţului.

După ce gustă din maioneza prelinsă în decolteul soţiei, Donald îşi aminti de scopul şi durata vizitei celor trei oaspeţi.

― Gastronomia voastră are un potenţial enorm. E-norm, credeţi-mă! Şi asta v-o spune unul care a înghiţit multe mizerii la viaţa lui. În special în ultimii trei ani... În concluzie, aş vrea să aud ce anume vă deosebeşte în relaţia cu spitalul din Washington. Pentru că ceea ce vă uneşte ştiu prea bine - slugărnicia dusă la extrem, care în alte condiţii m-ar face să vomit. Haideţi, vă ascult. Cine este globalist şi cine patriot?

Klaus, Dan şi Viorica îşi băgară iute capetele sub masă, de parcă ar fi fost întrebaţi dacă vor să se culce cu preşedintele Vladimir în patul Melaniei. Liniştea apăsătoare tindea să devină penibilă, aşa că Sorinel Salam îşi luă inima-n dinţi şi dădu tonul la cântec:

― Si bemol, maestre! Câtă supărare am la inimioară / De-atâta durere plâng seară de seară / Mă doare în suflet că sunt globalist / Şi asta mă face să fiu foarte trist / Îl salut pe Donald, chit că-i mafiot / Mare panaramă, mare patriot!

Timid, Klaus scoase capul de sub masă, moment bun ca Sorinel Salam să-i trântească-n ochi farfuria cu salată boef.

Preşedintele Donald râse cu poftă. I se adresă Melaniei:

― Pare un preşedinte foarte fericit care priveşte spre un viitor luminos şi minunat... Melania, vorbeşte cu Viorica, cere-i numărul lui Sorinel. Aş vrea tare mult să cânte la nunta lui Barron cu suedeza aia care, sanchi!, a făcut furori la ONU...   

(va urma)

Citește și: