Lelia MUNTEANU
Lelia MUNTEANU
3086 vizualizări 25 mai 2017


Tematica summitului de astăzi, aşa cum a fost formulată dimineaţă, în conferinaţa de presă, de secretarul general Jens Stoltenberg: „Avem două puncte majore pe agendă: intensificarea rolului NATO în lupta contra terorismului şi împărţirea echitabilă a sarcinilor în cadrul Alianţei noastre”.

În spatele celor două puncte majore – care nu şi-au aflat decât vagi şi uneori contradictorii desluşiri în faţa jurnaliştilor – se ascunde angoasa.

Liderii ţărilor membre NATO aşteaptă un angajament ferm din partea preşedintelui Statelor Unite, comandatul suprem al forţelor armate americane, prezent pentru prima oară la un summit al Alianţei. Care n-a abordat niciodată subiectul garanţiilor de securitate, celebrul Articol 5 al Tratatului.

În fond, e acelaşi om care, după ce în martie 2016 declarase NATO “depăşită, patru luni mai târziu izbucnea: “Protejăm ţări de care majoritatea oamenilor din această încăpere n-au auzit niciodată! (...) Scutiţi-mă!”.

E drept că, de când s-a instalat la Casa Albă, oameni-cheie ai Administraţiei, vicepreşedintele Pence şi Secretarul Apărării James Mattis au dat asigurări aliaţilor că Articolul 5 va fi respectat. Între timp, preşedintele Donald J. Trump a reevaluat NATO, ba i-a găsit şi o misiune, aşa cum îi mărturisea în aprilie lui Stoltenberg: “M-am plâns despre asta (locul, rolul şi finanţarea NATO, n.m.) cu mult timp în urmă (un an şi o lună, n.m.) şi au făcut o schimbare – acum luptă împotriva terorismului. Am spus că era depăşită. Nu mai e depăşită”...

În urmă cu câteva minute, preşedintele Statelor Unite a rostit primele cuvinte. Ideea a fost: “Plătiţi!”.

”23 dintre cele 28 de ţări membre încă nu plătesc ceea ce ar trebui să plătească pentru apărarea europeană. Acest lucru nu este corect pentru contribuabilii din Statele Unite”. Are, desigur, dreptate. Însă are şi nevoie, mai mult decât oricând, de simpatia publicului american.

“Nu vom renunţa niciodată la hotărârea de a învinge terorismul şi de a obţine securitate, prosperitate şi pace durabile (...) NATO trebuie să se concentreze pe viitor asupra terorismului şi imigraţiei, precum şi pe ameninţările Rusiei la frontierele de est şi sud ale NATO”.

Ultima parte a frazei pare a ne privi şi pe noi, dar – deocamdată - nici un angajament explicit legat de Articolul 5.

 

Citește și: