Ilinca Nazarie
705 vizualizări 13 dec 2019

„În momentul de faţă suntem într-o perioadă critică în sistemul sanitar. Am văzut cu toţii raportul Comisiei Europene pentru România, publicat acum două săptămâni şi cred că nu am fi ajuns aici, dacă medicul ar fi avut un cuvânt de spus mai important în deciziile strategice care s-au luat în cursul anilor în orientarea sistemului sanitar”, a afirmat Costache în discursul ţinut la deschiderea Zilelor UMF Iaşi.

Potrivit ministrului, în România se face excelenţă în educaţie.

„Am rămas un pic în urmă în sistemul sanitar şi cred că îmbinarea dintre excelenţa academică şi dintre excelenţa profesională ne va ajuta să depăşim acest moment de cumpănă”, a declarat ministrul.

 

Parcursul birocratic al rezidentului - descentralizat. Mi-au recunoscut diploma în 6 luni 

Parcursul birocratic al rezidentului trebuie descentralizat, pentru că există derapaje care nu trebuie permise, spune ministrul Sănătăţii, Victor Costache. Acesta a povestit că diplomele din străinatate i-au fost recunoscute în România după 6 luni.

Întrebat, într-o conferinţă de presă la Iaşi, ce se poate face pentru situaţiile în care tinerii medici care termină facultatea de medicină în România îşi fac rezidenţiatul în altă ţară şi când se întorc acasă întâmpină dificultăţi când vor ca studiile să le fie recunoscute, ministrul Sănătăţii a dat propriul său exemplu.

„Sunt derapaje care nu trebuie permise, legea europeană este clară. (...) Întorcându-mă în ţară, într-o specialitate deficitară cu diplome de medic specialist, medic primar, membru al colegiului francez în specialitatea mea, a urmat o bătălie birocratică de aproximativ şase luni pentru a reuşi să îmi echivalez nişte diplome europene”, a răspuns Costache.

Acesta a precizat că îşi doreşte „descentralizarea parcursului birocratic al rezidentului”, explicând că modelul francez ar putea fi o variantă pentru România.

„Îmi doresc ca acest lucru să nu se mai repete, îmi doresc foarte mult o descentralizare a acestui fenomen. Am căzut de acord cu colegii mei, domnii rectori, să lucrăm împreună, în primul rând să descentralizăm tot parcursul birocratic al rezidentului. Nu vreau să inventăm nimic, vreau să preluăm modelele europene care funcţionează deja. Franţa, care după cum ştiţi, are unul dintre cele mai bune sisteme de formare din Europa şi are sistemul sanitar cel mai evoluat, formarea rezidenţilor ajunge să fie şi tot circuitul birocratic este delegat la universităţi şi sper să vedem pe viitor că pe diploma de medic specialist care se dă la sfârşitul perioadei de rezidenţiat să apară şi numele universităţii în care a absolvit rezidentul, după cum apare pe diploma mea. Vă mărturisesc că în 12 ani cât am lucrat în Franţa şi în anul în care am lucrat în Canada nu am văzut niciodată sediul ministerului Sănătăţii, nici cel din Franţa şi nici cel din Canada. Vă spun acest lucru deoarece îmi doresc ca şi la noi această birocraţie care îndepărtează tinerii noştri atât de capabili de sistemul sanitar românesc să dispară”, a afirmat ministrul Sănătăţii.

Victor Costache participă, vineri, la Iaşi, la manifestările dedicate aniversării a 140 de la înfiinţarea UMF Iaşi.

 

V. Costache: Creşterea salarială nu e suficientă ca să ţină medicii tineri în ţară

Salariile mărite din sistemul sanitar nu sunt suficiente ca să îi ţină pe tinerii medici în ţară sau să îi facă să se întoarcă pe cei plecaţi, consideră Victor Costache, ministrul Sănătăţii. Acesta crede că este nevoie şi de îmbunătăţirea condiţiilor de muncă în spitale.

Ministrul Sănătăţii, Victor Costache, a explicat, într-o conferinţă de presă, la Iaşi, că doar în 2017 şi 2018 au plecat din România 10.000 de medici.

„Creşterea salarială de anul trecut nu a fost suficientă să ne ţină tinerii în ţară sau să îi aducă înapoi pe cei care au plecat. Discutând între noi şi în media din ţară, fiindcă aceste cifre sunt greu de controlat şi de stăpânit, ştiam cu toţii că undeva la 20.000 de medici români au părăsit ţara în ultimii zece ani. M-a întâlnit zilele trecute cu colegi de la BBC şi de la Arte, care veneau de la o întâlnire cu Comisia Europeană, şi aparent 10.000 de medici au părăsit ţara numai în 2017 şi 2018. Toate acestea îmi spun că trebuie să lucrăm şi la îmbunătăţirea condiţiilor de muncă în spitale şi pentru aceasta este foarte important să ne modernizăm infrastructura şi fie decontat corect actul medical, pentru a se permite susţinerea dezvoltării infrastructurii”, a declarat Victor Costache.

Acesta consideră că recent aprobata ordonanţă de urgenţă care prevede extinderea rezidenţiatului va duce la repopularea spitalelor judeţene.

„Măsura de suplimentare şi de lărgire a locurilor unde pot ajunge tinerii medici este pentru a-i susţine pe tinerii rezidenţi care se apropie de sfârşitul rezidenţiatului să identifice deja soluţii profesionale pe termen lung, după terminarea rezidenţiatului. Şi astfel, rezidenţii care îşi vor face- nu inventăm nimic, aşa se întâmplă şi în ţările europene- rezidenţii care vor face rotaţii în spitale judeţene mari îşi vor stabili legături acolo şi cu siguranţă va fi încurajată repopularea spitalelor noastre judeţene şi nu neapărat o aglomerare în centrele univeristare mari, pe jumătăţi, sferturi de normă, gărzi, contracte de voluntariat, cum se întâmplă acum.”, a mai spus Victor Costache.

Guvernul a adoptat miercuri o ordonanţă de urgenţă pentru extinderea rezidenţiatului în spitale judeţene, spitale militare şi private.

 

Citește și: