Ilinca Nazarie
146 vizualizări 20 nov 2019

Potrivit reprezentanţilor Spitalului C. I Parhon, unitatea medicală este singura din regiune care deţine un astfel de aparat pentru dializă hepatică, dar acesta nu poate fi folosit.

„Din păcate, este mai mult de un an de zile, un an şi ceva de când programul de dializă hepatică este blocat la spitalul Parhon, deşi am făcut numeroase demersuri către Comisia de specialitate de Gastroenterologie de la Ministerul Sănătăţii, fiind blocaţi într-o buclă birocratică. Există o impunere şi o penalizare pe care am primit-o pentru că făceam această dializă hepatică cu un aparat pe care Casa (n.r.-Casa de Asigurări de Sănătate) a considerat că, dacă nu este inclus în acel regulament al ministerului Sănătăţii, după denumirea de producător privat, nu se mai poate efectua. Ca să folosesc un exemplu mai uşor de înţeles, ni s-a cerut o anumită marcă să fie trecută pe acel aparat, lucru pe care sigur noi nu îl aveam, avem celălalt aparat. Cele două tipuri de dializă, dializă MARS şi dializă PROMETEUS, din punct de vedere ştiinţific, din punct de vedere al datelor medicale au date egale, au rezultate sau beneficii egale. Studiile care au fost efectuate comparativ între cele două tipuri de dializă hepatică arată aceleaşi rezultate. Totuşi, pentru că în ordinul Ministerului Sănătăţii este scris unul dintre acele aparate şi noi îl avem pe celălalt, nu mai putem face", a declarat Ionuţ Nistor, purtătorul de cuvânt al Spitalului C. I. Parhon din Iaşi.

Potrivit ordinului CNAS nr 268/2013, privind aprobarea Listei materialelor sanitare de care beneficiază bolnavii incluşi în programele naţionale de sănătate curative, finanţate din bugetul Fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate, la punctul la care sunt specificate materialele pentru Programul naţional de terapie intensivă a insuficienţei hepatice sunt trecute: kit tratament MARS, set hemodializă acuţi şi cateter venos central.

La Spitalul C.I. Parhon există un al model de aparat, produs de o altă firmă, iar, din această cauză, orice procedură realizată este plătită din banii unităţii sanitare şi nu este decontată.

Din această cauză, tânărul de 19 ani care a înghiţit, la sfârşitul săptămânii trecute, mai multe pastille nu a putut fi tratat la Iaşi.

„Cazul care a fost recent trimis la Bucureşti cu elicopterul putea beneficia de dializă hepatică, mai repede şi mai rapid în Spitalul Parhon, dar acest program de dializă hepatică, din păcate, pentru moment este blocat, deşi am făcut numeroase adrese către minister şi către comisia de specialitate de Gastroenterologie pentru a fi corectate aceste să spunem disfuncţionalităţi sau pentru a ne ajuta să putem continua dializa hepatică la Spitalul Parhon. (n.r.-Dacă foloseam aparatul) era o procedură care nu ar fi fost decontată, ar fi fost imputată spitalului, ar fi plătită din bugetul propriu şi vorbim de o procedură care costă câteva mii de euro”, a mai spus Ionuţ Nistor.

De la începutul acestui program la Iaşi, peste 100 de persoane au făcut dializă hepatică, iar mulţi dintre pacienţi au fost astfel salvaţi. „Este singurul spital din zona Moldovei în care s-a făcut vreodată dializă hepatică. Toţi pacienţii vor trebui trataţi la Bucureşti de acum înainte", a mai declarat Ionuţ Nistor.

Situaţia este cunoscută şi la Casa Judeţeană de Asigurări de Sănătate din Iaşi, ai cărei reprezentanţi susţin că situaţia va fi rezolvată de anul viitor.

„Programul naţional de Terapie Intensivă a Insuficienţei Hepatice nu se derulează în prezent la Spitalul Parhon deoarece materialele sanitare utilizate nu sunt incluse în lista materialelor prevăzute în normele aplicabile. Ca urmare a solicitării spitalului, noi, Casa de Asigurări de Sănătate Iaşi, am efectuat demersuri în vederea modificării legislaţiei, situaţia fiind în curs de soluţionare, respectiv de aprobare a noilor prevederi legislative aplicabile programelor naţionale de sănătate curative începând cu anul 2020", a declarat Mona Lisa Artene, purtătorul de cuvânt al CJAS Iaşi.

 

Citește și: