Firuta Flutur
264 vizualizări 29 ian 2019

Pentru ca ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea, să declare stare de epidemie trebuie ca marţi, datele Institutului Naţional pentru Sănătate Publică să arată un număr de cazuri diagnosticate de gripă care să fie mai mare decât cel estimat.

Sorina Pintea a anunţat deja că dacă va fi declarată epidemie, cursurile nu vor fi suspendate, precizând că dacă numărul de elevi absenţi într-o unitate de învăţământ e de 20% aceasta poate fi închisă.

De la începutul sezonului, numărul deceselor cauzate de gripă a ajuns la 47.

 

Ultimele cazuri sunt cele ale unor femei, în vârstă de 48 şi respectiv 64 de ani, ambele din judeţul Timiş, confirmate cu virus gripal tip A, subtip (H1) pdm09, care au murit luni, 28 ianuarie în timp ce o altă femeie în vârstă de 47 de ani din judeţul Constanţa a murit sâmbătă, 26 ianuarie.

 

Totodată, un bebeluş în vârstă de 11 luni, din judeţul Timis, confirmat cu virus gripal tip A, subtip (H1) pdm09, a murit vineri, 25 ianuarie. Cu toţii sufereau şi de alte boli şi nu erau vaccinaţi antigripal.

 

Doar în patru cazuri de deces provocat de gripă, victimele nu sufereau şi de alte boli, potrivit minstrului Sănătăţii, Sorina Pintea.

Citește și: