7422 vizualizări 6 feb 2020

După ce a marcat, Ianis Hagi a căutat o cameră de filmat de pe teren, pentru a-i transmite un mesaj tatălui său. „La mulţi ani, tata! Te iubesc!”, i se poate citi pe buze mijlocaşului de 21 de ani.

"Ce seară 💥⚽ A fost o zi foarte specială pentru mine, La mulţi ani, tată! Un efort mare şi un spirit de echipă astăzi! Sunt foarte fericit că am marcat primul meu gol şi mai important că am câştigat cele trei puncte cu @RangersFC. Vă mulţumesc pentru susţinere, hai să mergem mai departe 💪🏻💙", a scris Ianis Hagi, după meci, pe contul lui de Twitter.

Scoţienii au postat videoclipul pe Instagram, iar Ianis Hagi a primit foarte multe comentarii de apreciere la postare. „Ce băiat!”, „Îmi place! Puştiul s-a descurcat bine”, „Ce jucător!”, „Frumos gest”, „Anunţaţi contractul pe viaţă sau protestăm!”, sunt câteva dintre mesajele primite de tânărul internaţional român.

Mijlocaşul român a semnat vineri, 31 ianuarie, cu Rangers, iar a doua zi debuta deja în tricoul scoţienilor, în remiza albă cu Aberdeen. Atunci, fostul jucător al echipei Genk, campioana Belgiei, a intrat în minutul 77 al partidei.

În meciul cu Hibernian, Ianis Hagi a marcat golul victoriei în minutul 84, şi a readus-o pe Glasgow Rangers în lupta pentru titlu. S-a terminat 2-1 pentru Rangers, în partida din etapa cu numărul 25 din prima ligă scoţiană, iar echipa lui Ianis Hagi s-a apropiat la şapte puncte de liderul Celtic. Rangers mai, însă, o restanţă de jucat, menţionează ProSport.ro.

În acel minut, 84, mijlocaşul de 21 de ani a prins un voleu la colţul lung şi a punctat pentru 2-1. După patru minute, fiul lui Hagi a fost schimbat de Gerrard, în ovaţiile a aproximativ 50.000 de suporteri, prezenţi pe arena din Glasgow.

Până atunci, echipa oaspete deschisese scorul pe Ibroz Stadium în minutul 35, iar Edmunson a restabilit egalitatea în prelungirile primei reprize, 45+2.

FOTO: Facebook.com/IanisHagi

Citește și: