288 vizualizări 11 dec 2019

În duelurile precedente, cu Rusia şi Suedia, unde raportul forţelor era înclinat clar în favoarea adverarelor, diferenţa nu a fost atât de mare precum cea din meciul du Japonia. Neagu a precizat că victoria niponelor a fost una clară. ”Este destul de greu de vorbit după o astfel de înfrângere, după o astfel de grupă principală. Nu ştiu... Am fost foarte fericite că am ajuns aici, dar am făcut meciuri foarte slabe.

Contra Rusiei am făcut 40 de minute chiar foarte bune şi am fost egale cu ele, cu Suedia am jucat mai prost. Azi, după o asemenea înfrângere, nici nu îmi găsesc cuvintele. Eu cred că nu asta e faţa adevărată a României. Din păcate, într-un astfel de turneu, în care meciurile se succed foarte repede, dacă nu ieşi din starea proastă în care intri când ai înfrângere după înfrângere, nu poţi decât să ajungi tot mai jos şi performezi cum am făcut-o noi azi.

Peste 3 luni jucăm în turneul preolimpic, care este foarte important. Probabil va fi acelaşi nucleu de jucătoare acolo şi toată lumea trebuie să înţelegă că trebuie să se antreneze mai bine la echipele de club, să vină cu o pregătire mai bună. Foarte multe lucruri nu se pot face la naţională. Trebuie să vii montat şi să te gândeşti că aici e un alt nivel. Cred că şi-au dat seama de asta şi cele care până acum nu au mai fost la naţională. Nivelul este mai ridicat decât în Liga Naţională.

De multe ori sunt cerute jucătoare la lot, dar Liga Naţională nu se poate compara cu un turneu final. Sper să înţeleagă că este nevoie de mult mai mult pentru a juca la naţională şi ca să luptăm pentru medalii. Vreau din tot sufletul să merg la Jocurile Olimpice de la Tokyo. Pentru mine ar fi ultima şansă să merg.” , a declarat Cristina Neagu după meci, pentru gsp.ro.

Naţionala de handbal feminin a României a pierdut ultimul meci din Main Round, de la Campioatul Mondial, 20-37 în faţa Japoniei. La pauză, niponele conduceau cu 10 goluri, 18-8. Astfel, România a încheiat pe ultimul loc, 6, Grupa 2. A înregistrat trei eşecuri; pe lângă cel cu Japonia, naţionala a mai pierdut cu Rusia (18-27) şi cu Suedia (22-34).

Citește și: