2320 vizualizări 19 ian 2019

Un autoturism Ford Galaxy a intrat în holul de acces al Secţiei de Urgenţe a Spitalului Judeţean din Craiova, prin uşile de termopan pe care le-a zdrobit.

A trecut cu autoturismul prin uşile Secţiei de Urgenţe Spital Judeţean Craiova

Citeşte şi BALc

În interior erau mai mulţi pacienţi, care au tras o sperietură groaznică, insă nimeni nu a fost rănit, în afara şoferului, care nu este în stare gravă.

”Nu au fost victime din rândul pacienţilor şi aparţinătorilor care se aflau în sala de aşteptare din UPU,” a declarat medicul Cristina Geormăneanu, care era de gardă când şoferul a intrat cu maşina pe uşile spitalului. ”A fost însă împins un voluntar, luat pe capotă, dar nu a suferit leziuni. Una dintre asistente a suferit o contuzie la mâna dreaptă. Dar toată luma a suferit o traumă emoţională. Se aflau mulţi oameni în UPU, aparţinători şi pacienţi, în momentul în care maşina a pătruns prin uşile din UPU. Din fericire, zgomotul produs la impactul cu uşile a atras atenţia celor prezenţi care, în fracţiune de secundă, au reuşit să se ferească. Cei mai expuşi au fost registratorii şi asistenţii care se aflau imediat în zona triajului.”

A trecut cu autoturismul prin uşile Secţiei de Urgenţe Spital Judeţean Craiova

Bărbatul care a provocat accidentul a mărturisit medicilor că, înainte de a se urca la volan, băuse un litru şi jumătate de bere.

”A rămas blocat în maşină după impact,” povesteşte Cristina Geormăneanu. ”A fost extras până la sosirea echipajului de descarcerare de către medici şi asistenţi aflaţi în UPU. A fost evaluat medical, examinat clinic, investigat imagistic, era stabil, acuza dureri la membrul inferior drept. În urma investigaţiilor s-a pus diagnosticul de policontuzie prin accident cu impact frontal, cu contuzie la coloană cervicală si contuzie forte genunchi drept. El le-a declarat medicilor că a consumat 1,5 litri de bere înainte să urce la volanul maşinii.”

Omul pretindea că era supărat pentru că venise la UPU cu un copil şi aştepta de prea mult timp să fie văzut de medicii de la Urgenţe.

”Nu putem spune dacă există relaţie de rudenie între minorul în vârstă de 17 ani, cu care afirmă că s-a prezentat. Cert este că minorul nu era în acel moment în UPU. A spus că a încurcat pedalele, dar noi considerăm că a fost gest intenţionat. Tot ce s-a văzut nu poate fi pus pe seama unei acţiuni întâplătoare. A intrat cu toată forţa în UPU, cu capota ridicată,” a mai spus Geormăneanu.

A trecut cu autoturismul prin uşile Secţiei de Urgenţe Spital Judeţean Craiova

Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă din Craiova va acţiona în judecată firma de pază, considerând că incidentul ar fi putut fi evitat dacă echipa de pază ar fi aplicat toate protocoalele.

”Se încearcă restabilirea funcţionalităţii UPU. Ariile de lucru nu au fost afectate. Uşile vor fi înlocuite. Acum e montată o prelată şi se desfăşoară acţiuni pentru restabilirea funcţionalităţii UPU. Conducerea spitalului este total nemulţumită de serviciile de pază care au demonstrat că sunt ineficiente. Ei nu au acţionat conform protocoalelor, punând în pericol siguranţa pacienţilor şi întregului personal medical. Spitalul va acţiona în judecată firma de pază, pentru că acel individ a intrat pe poartă având un comportament agresiv încă de la intrarea în curtea spitalului,” a precizat Cristina Geormăneanu, care este şi purtător de cuvânt al Spitalului de Urgenţă Craiova.

A trecut cu autoturismul prin uşile Secţiei de Urgenţe Spital Judeţean Craiova

În urma cercetărilor, poliţiştii au dispus reţinerea şoferului, care este cercetat penal pentru conducere sub influenţa alcoolului şi distrugere.

”În urma probatoriului administrat, poliţiştii craioveni au luat măsura reţinerii pentru 24 de ore faţă de bărbatul de 39 de ani, bănuit de săvârşirea infracţiunilor de conducerea unui vehicul sub influenţa băuturilor alcoolice şi distrugere. Astfel, bărbatul a fost introdus de poliţişti în arestul IPJ Dolj, urmând ca în cursul zilei de mâine (luni - n.r.) acesta să fie prezentat unităţii de parchet cu propunere de arestare preventivă,” anunţă IPJ Dolj.

”Conducătorul auto avea o concentraţie de 0,78 mg/l alcool pur în aerul expirat şi susţine că ar fi încurcat pedalele. Poliţiştii desfăşoară cercetări sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj.”

Poliţiştii verifică şi ipoteza ca bărbatul să îşi fi premeditat fapta, deoarece, anterior accidentului, acesta venise la Unitatea de Primiri Urgenţe împreună cu iubita sa şi fiul acesteia şi s-ar fi enervat că au aşteptat prea mult până să fie văzuţi de un medic.

foto: poliţie craiova

 

Citește și: