Ilinca Nazarie
261 vizualizări 17 ian 2020

Gheorghe Săndulache din comuna ieşeană Belceşti a auzit, joi seară, în jurul orei 21.00, focuri de armă în faţa curţii sale şi a ieşit să vadă ce se întâmplă.

„Am auzit două împuşcături de armă, pur şi simplu era o maşină oprită, a tras într-un câine şi apoi în al doilea câine şi, când am ieşit afară, când am fugit să văd cine e, maşina era cu farurile stinse, apoi a plecat. Când m-am dus, câinii erau împuşcaţi. Nu au au lătrat, s-a auzit maşina dintr-o dată, s-au auzit frânele, a coborât din maşină, a tras. Atât am auzit <l-am aranjat>, a zis vorba asta şi s-a urcat în maşină cu farurile stinse şi a plecat", a povestit jurnaliştilor Gheorghe Săndulache, proprietarul câinilor.

Acesta susţine că, după ce din curtea sa au fost furate diverse lucruri, obişnuieşte ca seara, după ora 20.00, să dea drumul la câini din curte. Potrivit acestuia, cel care a tras ar fi folosit o puşcă cu alice.

„Puteau să fie şi alte persoane pe stradă, că acolo e trafic, e şosea, lângă stradă, nu era extravilan, în câmp să... putea să se întâmple orice fiind o armă letală, era posibil să mai facă vreun accident", a spus Gheorghe Săndulache.

Imediat ce şi-a văzut câinii împuşcaţi, bărbatul a sunat la 112 şi a cerut ajutor Poliţiei. A sunat şi la medicul veterinar, pentru că patrupedele încă erau în viaţă.

„A venit şi doamna doctor în jur de ora 11.00 seara, a vrut să îi ajute, unul avea picioarele rupte, nu a avut ce să îi mai facă, iar al doilea a murit pe masa de operaţie", a mai spus bărbatul.

„Poliţiştii s-au deplasat la faţa locului, iar pe un câmp situat în extravilanul comunei Belceşti au găsit doi câini răniţi care prezentau plăgi prin impuşcare. Cei doi câini au fost transportaţi la un dispensar veterinar pentru a li se acorda îngrijri medicale, însă din nefericire nu au supravieţuit. În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de uz de armă fără drept şi uciderea animalelor, iar cercetările continuă pentru identificarea autorilor şi luarea măsurilor legale ce se impun", a declarat presei Ioana Bîlea, purtătorul de cuvânt al IPJ Iaşi.

Persoana care a tras cu arma nu a fost identificată încă de anchetatori.

Sursă foto: caracter ilustrativ

Citește și: