Alexandru Costea
94 vizualizări 7 ian 2020

"Autoritatea Electorală Permanentă informează că Departamentul de control al finanţării partidelor politice şi al campaniilor electorale din cadrul instituţiei efectuează, în perioada 06.01.2020 – 10.02.2020, verificarea documentelor privind veniturile încasate şi cheltuielile efectuate de către competitorii electorali în campania electorală pentru alegerea Preşedintelui României din noiembrie 2019. Pentru un număr de şase competitori electorali care au întrunit pragul de 3% din voturile valabil exprimate la nivel naţional, verificările vizează şi rambursarea sumelor cheltuite. Precizăm că, pentru un număr de zece competitori electorali care nu au întrunit pragul electoral de 3%, se verifică legalitatea veniturilor şi cheltuielilor electorale efectuate în campania electorală", se arată într-un comunicat al AEP, remis marţi MEDIAFAX.

În conformitate cu prevederile legii privind finanţarea activităţii partidelor politice şi a campaniilor electorale, în cel mult 90 de zile de la data alegerilor, Autoritatea "rambursează partidelor politice, alianţelor politice, organizaţiilor cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale, respectiv candidaţilor independenţi, pe baza documentelor justificative furnizate de mandatarul financiar în cel mult 30 de zile de la data alegerilor, sumele aferente cheltuielilor efectuate la nivel naţional în cazul în care partidul politic, alianţa politică, alianţa electorală, organizaţia cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale, respectiv candidatul independent a obţinut minimum 3% din voturile valabil exprimate la nivel naţional", potrivit comunicării.

Rezultatele finale ale verificărilor făcute de departamentul de specialitate din cadrul AEP vor fi publicate în Monitorul Oficial şi pe pagina de Internet a Autorităţii.

Potrivit datelor furnizate de Autoritatea Electorală Permanentă, pentru campania electorală de la alegerile prezidenţiale din noiembrie 2019, au fost declarate şi înregistrate 71.620.145 de milioane de lei. Din această sumă de 71,6 milioane de lei, 18,4 milioane de lei sunt contribuţiile electorale ale candidatului Klaus Iohannis şi 19,7 milioane de lei ale candidatului PSD Viorica Dăncilă. Urmează în ordinea sumelor Mircea Diaconu cu 11,7 milioane de lei, Theodor Paleologu cu 7 milioane de lei şi Dan Barna cu 4,8 milioane de lei.

Din suma de 71,6 milioane de lei, 33,2 milioane de lei au fost solicitate spre rambursare de către candidaţii la alegerile prezidenţiale.

În ceea ce priveşte formele de finanţare pentru alegerile prezidenţiale, 35,9 milioane de lei proveneau din finanţare privată, iar 35,6 milioane din finanţare publică.

Citește și: