Oana Despa
285 vizualizări 15 mai 2018

"Abilitaxi" cum este numit proiectul pilot iniţiat de Primăria Municipiului Bucureşti, va funcţiona cu patru maşini special amenajate pentru persoanele cu dizabilităţi motorii. Persoanele care vor beneficia de acest mijloc de transport vor fi nevoite să facă programare cu cel puţin 48 de ore înainte.

Potrivit proiectului, serviciul de transport va fi disponibil de luni până vineri, între orele 09.00 şi 17.00. La domiciliul solicitantului se va deplasa taxi-ul respectiv, împreună cu un infirmier, aceştia asigurând deplasarea persoanei cu dizabilităţi tur-retur.

„Proiectul va face posibilă implicarea activă a persoanelor cu dizabilităţi în societate, facilitându-le accesul şi ajutând în mod indirect la reintegrarea în societate a acestora. Pe plan local, acest serviciu de transport va facilita accesul persoanelor la activităţile zilnice şi va duce la o creştere a implicării persoanelor cu dizabilităţi în cadrul comunităţii, dar şi la o creştere a numărului de salariaţi şi întreprinzători din cadrul persoanelor cu dizabilităţi”, reiese din proiectul propus de Primăria Capitalei.

Întregul proiect se ridică la o investiţie de peste 730.000 de lei şi va fi implementat pe o perioadă de 12 luni.

Proiectul pilot "Abilitaxi" va fi supus votului în următoare şedinţă a Consiliului General al Municipiului Bucureşti (CGMB) care va avea loc joi, 17 mai.

Citește și: