70 vizualizări miercuri, 11:31

Potrivit deciziei, Tribunalul Olt a dispus, miercuri, prelungirea duratei arestării preventive pe 30 zile, din 26 august pînă în 24 septembrie. Inculpatul nu a contestat decizia magistraţilor.

Gheorghe Dincă a fost dus, miercuri, la Tribunalul Olt, unde procurorii DIICOT au cerut prelungirea mandatului de arestare preventivă pe numele bărbatului care a recunoscut că le-a omorât pe Alexandra Măceşanu (15 ani) şi Luiza Melencu (18 ani) şi apoi le-a ars cadavrele.

În paralel, la Caracal, anchetatorii continuă, miercuri, cercetările la casa lui Gheorghe Dincă. Aceştia vor folosi, potrivit unor surse judiciare, aparatură specială pentru scanat solul, cu care speră să poată descoperi şi alte probe posibil îngropate sub pământ sau în gropile betonate. De asemenea, sursele citate au precizat că la cercetări va participa şi o echipă formată din specialişti în geodezie.

Citește și: