Vasile Magradean
57 vizualizări 18 oct 2019

Purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Tribunalul Maramureş, Bogdan Gabor a declarat, vineri, corespondentului MEDIAFAX, că până la acest moment, în cazul pădurarului împuşcat nu sunt persoane reţinute în urma audierilor.

„Legat de cazul pădurarului împuşcat, nu sunt persoane reţinute, nu s-a luat nicio măsură faţă de vreo persoană în urma audierilor. Sunt luate în calcul mai multe variante de anchetă, se lucrează în această cauză foarte serios şi foarte atent, interesul fiind să lămurim situaţia sub toate aspectele, indiferent ce a fost acolo, câte persoane au fost şi ce a făcut fiecare. La acest moment nu putem emite vreo concluzie clară cu privire la ce s-a întâmplat, orice manipulare dăunând inclusiv anchetei”, a spus Gabor.

Potrivit acestuia, din concluziile preliminare de la Medicină Legală reiese că moartea pădurarului a fost cauzată de o rănire prin împuşcare, fiind constatată o hemoragie internă masivă ca urmare a rupturilor de plămân.

„De la Medicină Legală avem nişte concluzii preliminare, în sensul că moartea s-a datorat unei leziuni prin împuşcare, fiind constatată o hemoragie internă masivă ca urmare a rupturilor de plămân. Se efectuează analize mai detaliate, cerute de procuror. S-au dispus diverse expertize, inclusiv balistice. Specialiştii – procurori, poliţişti, criminalişti, medici legişti, experţi, trebuie lăsaţi să lucreze în linişte”, a spus Gabor.

 

Citește și: