Laura Cojocaru
895 vizualizări 22 nov 2019

Tudor Chirilă a explicat că potrivit ideologiei social-democrate acces la educaţie trebuie să aibă toată lumea, iar existenţa meditaţiilor nu face decât să-i privilegieze pe copiii ai căror părinţi „se descurcă cu plata la negru a profesorilor care meditează, beneficiind astfel de slăbiciunea sistemului”.

Chirilă a explicat că cei doi candidaţi la prezidenţiale au recunoscut eşecul sistemului de învăţământ românesc în momentul în care au oferit meditaţii:

„Atât Viorica Vasilica Dăncilă cât şi Klaus Iohannis recunosc eşecul sistemului de educaţie românesc prin faptul că amândoi au acordat meditaţii. Întrebarea este dacă veniturile au fost taxate:) Eu nu muşc momeala că Dăncilă a meditat pe gratis”, a scris Chirilă pe Facebook.

Tudor Chirilă atrage atenţia asupra faptului că meditaţiile sunt specifice unui sistem de dreapta:

„Ce nu observă Dăncilă este că de fapt ea a contribuit la un sistem de dreapta, deşi se pretinde social democrată. Pentru că social democraţia ar trebui să conserve ideea acesului la educaţie pentru TOATĂ lumea. Păi, oare votanţii PSD care trăiesc la limita subzistenţei îşi pemit meditaţii pentru copiii lor? Nu, nu îşi pemit, iar aceştia rămân în urmă în comparaţie cu fericiţii ai căror părinţi se descurcă cu plata la negru a profesorilor care meditează, beneficiind astfel de slăbiciunea sistemului. Halal, social democraţie. Halal, România educată. Da, în sistemele performante de educaţie meditaţiile înseamnă asistenţa în cadrul şcolii pentru copiii rămaşi în urmă”, a scris Tudor Chirilă

 

Citește și: