Florin Zafiu
39 vizualizări 18 aug 2019

„Colegiul Medicilor Buzău se va sesiza, dar înainte de toate trebuiesc văzute condiţiile, despre ce a fost vorba. Sesizare se va face şi se va discuta tot ce s-a întâmplat, se va căuta să se constate cauzele din pricina cărora s-au întâmplat - pentru că lipsa aceasta de personal... Ţinând cont de suprafaţă şi de câţi bolnavi sunt, numărul oamenilor care îi supraveghează este destul de mic şi consecinţele se văd”, a declarat, pentru MEDIAFAX, preşedintele Colegiului Medicilor Buzău, Ion Japie.

Potrivit sursei citate, nu se poate vorbi de un caz de malpraxis în această situaţie.

„La personalul care este, la câţi asistenţi sunt, câţi supraveghetori, este destul de dificil de a face o apreciere negativă sau pozitivă. Trebuie văzută situaţia”, a mai spus Japie.

Patru persoane au murit după ce un bolnav a atacat cu un stativ de perfuzii pacienţii internaţi la Spitalul de Psihiatrie Săpoca din judeţul Buzău.

Bărbatul de 38 de ani, care a atacat pacienţii, a fost internat cu sevraj etilic. Atacatorul s-a luptat cu poliţiştii până a fost imobilizat.

Citește și: