Bianca Pavaluca
715 vizualizări 5 iul 2019

În cazul în care Jean-François Bohnert va fi numit în funcţia de şef al Parchetului Naţional Financiar, Laura Codruţa Kovesi va deveni singurul candidat pentru funcţia de procuror-şef în cadrul Parchetului European.

Consiliul Uniunii Europene, care susţine candidatura lui Bohnert, actual procuror general la Reims, se opune numirii în funcţie a Codruţei Kovesi. Aceasta beneficiază de susţinerea Parlamentului European. Între cele două instituţii au fost organizate mai multe runde de negocieri, dar momentan nu au ajuns la un consens.

În urma unui vot secret, în luna februarie, Comisia LIBE a selectat-o pe Laura Codruţa Kövesi pe primul loc în lista de candidaţi pentru postul de procuror-şef european. Rezultatul a fost: Laura Codruţa Kovesi -26 de voturi, Jean-François Bohnert (Franţa) -22 voturi, iar Andrés Ritter (Germania)- 1 vot. Kovesi a fost preferată anterior şi în Comisia CONT.

În schimb, în urma votului reprezentanţilor permanenţi ai statelor în Consiliul Uniunii Europene, Jean-François Bohnert s-a clasat pe primul loc pe lista pentru desemnarea procurorului-şef european, fiind urmat de Laura Codruţa Kovesi, din România, şi de germanul Andres Ritter.

 

Citește și: