Ionel Dancu
886 vizualizări 13 aug 2018

„Am văzut în ultima perioadă două mitinguri. Pe de-o parte, vorbim despre mitingul de vineri, presupusul miting al Diasporei, care în opinia mea nu a fost mitingul Diasporei. Pe de altă parte, am văzut mai degrabă nişte instigatori, huligani, galerii, rămâne să vedem cine sunt de fapt aceste persoane şi dacă au acţionat conform unui plan şi în interesul cui. Eu am rămas surprins de reacţia preşedintelui României. În loc să fie mediator între puterile statului şi să apere Jandarmeria care nu a făcut altceva decât să aplice legea, (preşedintele – n.r.) a făcut intervenţie publică la Parchetul General să ancheteze jandarmi. Nu ştiu dacă cu scopul de a-i timora pe jandarmi, cu scopul de a fraterniza cu protestatarii agresivi”, a comentat liderul PSD Dolj, Claudiu Manda, luni, pentru MEDIAFAX, incidentele de la protestele de vineri.

Manda i-a îndemnat pe protestatari să obţină autorizaţiile legale necesare organizării mitingurilor.

Celălalt miting, evenimentele de după, au arătat că se poate face şi protest paşnic în România, că e dreptul constituţional al oamenilor să protesteze dacă au ceva de protestat. La niciunul din aceste mitinguri, în afară de celebrul slogan, nu am văzut nimic altceva ca mesaj pe care Guvernul să-l ia în calcul. În general, protestele se fac împotriva unei decizii. Cine doreşte să protesteze pentru statul de drept, nu ar fi bine, totuşi, să obţină şi autorizaţie legală, să îşi asume cineva, să spună de când până când? Aşa cum am făcut noi când am protestat împotriva abuzurilor. Inclusiv contract cu salubritatea am avut noi”, a spus liderul PSD Dolj pentru MEDIAFAX.

Întrebat de MEDIAFAX dacă este nevoie de o decizie politică în PSD privind un nou miting social-democrat, Claudiu Manda a răspuns afirmativ.

„Cred că PSD-ul trebuie să evalueze o astfel de decizie. Nu ar trebui să o excludem. Dacă şi ceilalţi colegi din ţară, din Comitetul Executiv, sunt de acord, eu sunt unul dintre oamenii care susţin. Şi vă spun în calitate de preşedinte PSD Dolj că sunt mulţi oameni din PSD Dolj care m-au abordat pe mine sau pe colegii mei, şi nu numai din PSD că nu vorbim nu doar de membri, care ziceau că ar trebui să ieşim şi noi fie în Craiova, fie la Bucureşti. Eu i-am îndemnat, deocamdată, să fie calmi”, a declarat preşedintele PSD Dolj pentru MEDIAFAX.

Preşedintele organizaţiei judeţene PSD Vaslui, Dumitru Buzatu, a declarat luni, pentru MEDIAFAX, că social-democraţii trebuie să „cultive tot ceea ce calmează" şi că nu este de acord cu ideea de a promova „o confruntare permanentă între susţinătorii majorităţii aflate la putere şi susţinătorii opoziţiei”.

„Constat că senzorii lui Codrin Ştefănescu au provocat această discuţie imediat după ce s-au terminat evenimentele. Eu cred că aici ar trebui să gândim cu foarte multă responsabilitate, să încercăm să cultivăm acum tot ceea ce linisteşte societatea românească, tot ceea ce calmează, tot ceea ce contribuie la un dialog, acum când deşi lucrurile au fost destul de grave nu este prea târziu. Nu este deloc bună ideea de a cultiva acum o confruntare permanentă între susţinătorii majorităţii aflate la putere şi susţinătorii opoziţiei", a declarat Buzatu, pentru MEDIAFAX.

Secretarul general adjunct al PSD Codrin Ştefănescu a declarat, duminică, la un post TV, că membrii partidului îi presează pe lideri să ceară organizarea unui nou ”miting uriaş”, afirmând că precedenta manifestare social-democrată din Piaţa Victoriei a fost una liniştită, fără incidente.

”Nu este decis. Preşedintele Dragnea este informat de colegii noştri din ţară, care la rândul lor sunt presaţi de primari, de electorat, de membrii noştri, care mai doresc încă un miting. Eu sunt unul dintre cei care susţin această idee de a face din nou un miting uriaş PSD. Noi am avut un miting liniştit, cu sute de mii de români, când nu s-a întâmplat niciun fel de incident. Noi nu am incitat la violenţă, ci a fost pur şi simplu un miting pentru a arăta forţa unei majorităţi şi a poporului român, care iese la vot şi la urne şi decide ceva prin votul respectiv. În momentul de faţă văzându-se toate aceste atrocităţi, cei care ne susţin au motive să ceară aşa ceva”, a declarat la România TV secretarul general adjunct al PSD Codrin Ştefănescu.

Jandarmii au intervenit în forţă, vineri seara, cu gaze lacrimogene şi tunuri de apă, în Piaţa Victoria, pentru a dispersa protestatarii anti-PSD aflaţi în faţa sediului Executivului. Peste 450 de persoane, între care 35 de jandarmi, au primit îngrijiri medicale din partea echipajelor SMURD, vineri, la protestul din Piaţa Victoriei. Dintre acestea, 40 au fost transportate la spital cu diverse traumatisme, trei dintre ei având arsuri de până la 15% din suprafaţa corpului.

Citește și: