Ionel Vaduva
145 vizualizări 17 ian 2020

Potrivit informării transmise de ANSVSA, din analiza informaţiilor primite a rezultat faptul că astfel de produse au fost introduse în România prin trei unităţi de depozitare de pe raza judeţului Bihor.

Dr. Florica Durlea, şef de serviciu în cadrul ANSVSA, a confirmat pentru Digi 24 că marfa a ajuns în ţară, dar că ar fi de la păsări sănătoase, nu bolnave.

„Vă asigur că şi Ungaria, ca orice stat membru UE, e obligată să respecte legislaţia specifică şi nu se putea comercializa carne de la păsări bolnave. Virusul gripei aviare nu constituie un pericol pentru sănătatea umană. Ar putea să constituie un pericol de diseminare a virusului. Aşa cum România nu poate vinde carne, ouă, în momentul în care s-a confirmat un focar de gripă, la fel nici un alt stat membru nu are voie să facă acest lucru. Vecinii unguri au comercializat carne de la un efectiv de păsări sănătoase, nu bolnave. Aceste produse (n.r. - cele descoperite în judeţul Bihor) se neutralizează, indiferent dacă provin de la păsări sănătoase sau bolnave”, a declarat pentru Digi24, dr. Florica Durlea, şef de serviciu în cadrul ANSVSA.

Conform comunicatului de vineri, în regim de urgenţă, ANSVSA a dispus serviciilor sanitare veterinare de la nivel teritorial să acţioneze de urgenţă pentru identificarea tuturor beneficiarilor produselor în cauză, retragerea de la comercializare şi incinerarea acestora, în conformitate cu prevederile Directivei 94/2005.

NEBIH, autoritatea de profil din Ungaria, precizat în urmă cu patru zile prin vocile sale autorizate că toţi cei peste 50.000 de curcani din ferma situată în judeţul Komarom - Esztergom, nord-vestul Ungariei, unde a fost descoperit focarul de influenţă aviară înalt patogenă H5N8, vor fi sacrificaţi şi vor fi implementate alte măsuri de precauţie pentru a opri răspândirea infecţiei.

Reprezentanţii insituţiei, citaţi de Reuters, au mai adăugat că exploataţia va primi compensaţii de la stat, în contul pierderilor generate de uciderea preventivă.

Cei de la NEBIH au mai adăugat că virusul este similar cu cel cu care Ungaria s-a mai confruntat în 2016.

Mai mult, NEBIH afirmă că produsele de pasăre din Ungaria sunt sigure pentru consumul uman.

 

Citește și: