Raluca Lazaroi
147 vizualizări 27 aug 2019

Primăria oraşului-staţiune Sângeorz-Băi, din judeţul Bistriţa-Năsăud, a dat spre „adopţie” trei dintre spaţiile verzi situate în sensurile giratorii din oraş, pentru a-i determina pe localnici să se implice mai mult în viaţa comunităţii, dar şi să protejeze mediul.

Două dintre spaţiile verzi şi-au găsit deja protectori, fiind „adopate” de două familii care locuiesc în zonă, iar pentru al treilea încă se caută persoanele care să îl ia în grijă.

„Nu plantăm panseluţe cu doi euro bucata, vrem să găsim familii, din vecinătatea spaţiilor vezi, care să se ocupe de ele. Spre bucuria mea, am găsit rapid două familii care au adoptat deja două spaţii verzi din zona sensurilor giratorii din oraş, familii care stau aproape şi care au început deja să se ocupe de ele şi căutăm şi pentru al treilea spaţiu o persoană sau o familie care să se ocupe de întreţinerea gazonului şi să planteze flori”, a declarat, corespondentului Mediafax, primarul oraşului Sângeorz-Băi, Traian Ogâgău.

Primarul nu este la prima încercare de a-i determina pe localnici să se implice mai activ în viaţa localităţii şi în protejarea mediului.

Luna trecută a lansat un concurs între familiile de tâmplari pe care le-a provocat să amenajeze foişoare tradiţionale într-o zonă turistică din localitate, premiile fiind suportate chiar din buzunarul edilului.

Citește și: