1561 vizualizări 17 ian 2020

„Din materialul probator a rezultat că inculpatul acorda o mai multă atenţie şi o mai mare libertate animalelor deţinute în curte, asigurându-le în lipsa sa de la domiciliu accesul la nevoi primare (apă, hrană, libertate de mişcare, chiar şi limitată la un ţarc), ceea ce era cu mult mai mult decât îi asigurase victimei (ţinută dezbrăcată, în întuneric, legată cu mâinile la spate şi la picioare, la gură şi la ochi, imobilizată practic de pat, fără acces la toaletă, fără hrană, fără apă)”, scriu procurorii în rechizitoriu.

În plus, organele de anchetă au stabilit că Dincă îşi transformare locuinţa într-o adevărată închisoare asupra căreia deţinea controlul absolut şi din care nimeni nu ar fi putut scăpa fără voia sa.

„Toate geamurile locuinţei (o construcţie nefinalizată aferentă vechii case părinteşti a inculpatului) au fost astupate cu cărămizi tip BCA şi bucăţi de OSB şi Polistiren expandat, iar spaţiile rămase au fost astupate cu spumă poliuretanică. În camera amenajată ca şi dormitor, aflată la parterul imobilului, inculpatul şi-a confecţionat, la o înălţime adecvată, un pat cu un cadru din fier beton, pe care apoi l-a sudat în perete, astfel încât să nu poată fi mişcat/dislocat şi care să îi permită întreţinerea raportului sexual cu victima prin utilizarea unei perne aşezate sub posteriorul acesteia. La jumătatea acestui pat, pe sub cadrul metalic, a montat o bucată de fier beton şi a executat la capetele acestei bucăţi două bucle, concepute pentru a servi drept suport de prindere a unui lanţ metalic de circa 130 cm lungime, folosit la imobilizarea victimei”, notează oamenii legii.

Dincă trăia, aşadar, aproape izolat în propria curte şi impusese celor apropiaţi un cod de comunicare care să-i permită de la distanţă să ştie cine îl caută, fără a fi nevoit să se deplaseze până la poartă.

Mai exact, el le spunea apropiaţilor să bată de trei ori la rând în porţile metalice.

Vela: Profilerul lui Dincă, ridicat la grad de cavaler de preşedinte, la propunerea mea

Dorin Dumitran, profilerul Poliţiei Române care i-a conturat profilul psihologic lui Gheorghe Dincă, în dosarul „Caracal”, a fost ridicat la grad de cavaler de preşedintele Klaus Iohannis, a declarat, vineri, ministrul de Interne, Marcel Vela.

„Pe 1 Decembrie, profilerul a primit de la domnul preşedinte Klaus Iohannis, la propunerea mea, o distincţie importantă la nivel naţional, un brevet care l-a ridicat la grad de cavaler. Nu am spus la foarte multă lume, dar ştiam evoluţia cazului. La 1 Decembrie a fost avansat şi medaliat de către preşedintele României. (...) Nu am vrut să promovăm la un grad militar superior, poliţienesc superior, că el nu e militar, până nu s-a finalizat ancheta şi cazul. Dar în timpul anchetei l-am medaliat pentru că ştiam ce rezultate vor fi”, a spus Vela.

Conform sursei menţionate, decorarea lui Dumitran s-a făcut la recomandarea sa.

Gheorghe Dincă şi Ştefan Risipiţianu au fost trimişi în judecată miercuri, pentru trafic de persoane, trafic de minori, omor calificat, viol şi profanare de cadavre. Potrivit procurorilor DIICOT, Dincă a răpit-o, în 14 aprilie 2019, pe Luiza Melencu, în vârstă de 18 ani, a dus-o la casa sa din Caracal, unde a ţinut-o timp de trei zile imobilizată de pat, legată la ochi şi a violat-o de mai multe ori.

Ştefan Risipiţianu este acuzat că, ajuns la locuinţa respectivă, a observat fata şi i-a cerut lui Dincă acordul s-o violeze.

Dincă ar fi omorât-o în 17 aprilie 2019 pe Luiza Melencu, în bătaie, iar apoi a ars trupul acesteia într-un butoi metalic.

În 24 iulie 2019, Dincă a răpit-o din comuna Dobrosloveni, judeţul Olt, pe Alexandra Măceşanu, în vârstă de 15 ani, şi a dus-o la locuinţa sa din Caracal. Şi cea de-a doua victimă a fost imobilizată de pat cu un lanţ, legată şi violată. Dincă este acuzat că a sunat familia tinerei pentru a induce ideea că aceasta a plecat din România, iar când s-a întors acasă, Dincă a observat că fata a reuşit să desfacă lanţul cu care era legată de pat, să îşi scoată banda adezivă de la ochi şi că ţinea în mână un telefon vechi găsit în cameră. Atunci, Dincă a lovit-o, a sugrumat-o provocând decesul, apoi i-a ars trupul.

Citește și: