Raluca Lazaroi
119 vizualizări 6 nov 2019

Conform Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Suceava, accidentul rutier s-a petrecut la ieşire din Rădăuţi spre localitatea Frătăuţi, unde o maşină în care se aflau doi tineri a intrat într-un cap de pod.

Pompierii au găsit la locul accidentului doi tineri, un băiat conştient şi o tânără care şi-a pierdut cunoştinţa în urma accidentului.

„Este vorba despre o maşină intrată într-un cap de pod, cu două victime care primesc îngrijiri medicale de la echipaje SMURD şi SAJ. În accident a fost implicat un tânăr de 18 ani, conştient, şi o tânără de 16-17 ani, inconştientă, dar cu semne vitale. Ambii au fost transportaţi la spital", a declarat Alin Găleată, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Suceava.

În acest caz, poliţiştii Serviciului Rutier din cadrul Inspectoratului de Poliţie Suceava au început o anchetă pentru a stabili împrejurările în care s-a petrecut accidentul.

 

Citește și: