Raluca Lazaroi
554 vizualizări 8 aug 2019

Spitalul din Săveni ar putea fi transformat într-un centru de permanenţă, care poate fi deservit şi de medicii de familie, ori într-un centru cu internare de zi, potrivit conducerii Spitalului Judeţean din Botoşani, în subordinea căruia funcţionează unitatea din Săveni. Autorităţile căută soluţii pentru a putea asigura asistenţa medicală în acest spital, după ce anul trecut patru din cei cinci doctori s-au pensionat.

Conducerea Spitalului Judeţean Mavromati din Botoşani a organizat un concurs pentru două posturi de medici, la care însă nu s-a înscris nimeni.

„Momentan se face o evaluare a situaţiei de la Săveni, a gradului de adresabilitate, şi căutăm soluţii pentru menţinerea în funcţiune a secţiei. O variantă este transformarea în centru de permanenţă sau într-un centru cu internare de zi. După ce va fi încheiată evaluarea se va lua o decizie legată de modul cum va funcţiona. Au fost două posturi scoase la concurs, nu s-a înscris niciun medic, poate vor veni medici şi se va rezolva situaţia”, a declarat, pentru Mediafax, Bogdan Alexandroaie, purtătorul de cuvânt al Spitalului Judeţean de Urgenţă din Botoşani.

Situaţia de la Spitalul din Săveni a devenit cunoscută după ce luna trecută primarul comunei Vorniceni a decedat pe holurile instituţiei medicale după ce camera de gardă a unităţii a fost închisă şi a fost consultat de o asistentă.

De altfel, conducerea Spitalului Judeţean Mavromati a fost amendată, în urma acestui incident, cu 5.000 de lei de Direcţia de Sănătate Publică Botoşani pentru nerespectarea legislaţiei privind munca în schimburi şi a timpului de lucru.

În prezent, activitatea medicală este asigurată de medicul pediatru care este singurul angajat al secţiei din Săveni, ajutat de medicii angajaţi ai Spitalului de Urgenţă din Botoşani, care fac gărzi pentru asigurarea permanenţei şi care au de parcurs o distanţă de 36 de kilometri de la Botoşani până la Săveni.

Citește și: