Ana Obretin
406 vizualizări 11 sep 2019

Dragoş Stanca, fondator UPGRADE 100, festivalul regional dedicat transformării digitale şi comunicării online, lansat în Bucureşti în anul 2012, sub numele iniţial iCEE.fest, i-a adresat lui Musk invitaţia de a participa la evenimentul creat de el.

Totodată, Stanca l-a întrebat despre planurile companiei Tesla în regiune, iar Musk a răspuns că speră "să deschidă curând în România" o reprezentanţă.

Întrebat de MEDIAFAX ce l-a determinat să îi scrie acest mesaj lui Elon Musk, Dragoş Stanca a vorbit despre tehnica numită real-time marketing.

"În cazul dat, a folosit-o şi Elon Musk, si eu. Concret: eu am lăsat un mesaj adresat mai ales fanilor Elon Musk cu 0,1% şanse de reacţie de la fondatorul Tesla. Faptul că e activ pe Twitter şi că, uneori, răspunde personal este bine-cunoscut. O face cu bună-ştiinţă. Postarea a fost gândită din start să atragă atenţia în România, piaţă aflată pe harta Tesla pentru dezvoltarea în Europa de Est. Faptul că dintre toate comentariile a ales să răspundă comentariului meu poate fi hazard ori poate fi o mişcare gândită tot în virtutea principiilor de real-time marketing, câtă vreme festivalul nostru are o notorietate internaţională destul de ridicată. Înclin totuşi să spun că e hazard si noroc, dar experimentul a funcţionat: a generat peste 5.300 de vizite din SUA / Silicon Valley pe site-ul www.upgrade100.com <http://www.upgrade100.com/> ieri si azi. În plus, am obţinut un coverage media local şi internaţional semnificativ - cam asta înseamnă un brand personal puternic combinat cu un “love brand” cum este Tesla", a explicat Stanca.

Totodată, întrebat dacă schimbul de mesaje l-ar putea determina pe Elon Musk să vină în România, la o conferinţă sau poate ca invitat la UPGRADE 100 (ex-iCEE.fest), Dragoş Stanca a răspuns: "Ce e sigur e că suntem în discuţii avansate de a avea Tesla ca parte din festivalul UPGRADE 100 de anul viitor. Negociem prezenţa unui speaker relevant din companie. Sperăm să reuşim".

"Un speaker de talia lui Elon Musk apare rar şi, când apare, evenimentul nu e neapărat accesibil. Sunt speakeri de multe ori mai puţin cunoscuţi ca Musk care percep taxe de peste 100.000 euro pentru o jumătate de oră de prezentare, fapt care se traduce printr-un preţ al biletului foarte ridicat. Speakeri de talia lui Musk, veritabili "tech rock stars", au costuri asociate de sute de mii de euro, chiar peste 1 milion de euro, uneori. E vorba de private jets, măsuri de securitate, plata unui staff extins, cerinţe tehnice complexe etc. Şansele sunt, deci, minime - dar niciodată excluse, câtă vreme Musk are un stil neconvenţional iar prezenţa la un eveniment din “exotica” Europă de Est ar fi un “PR stunt” interesant", a mai spus Stanca.

Elon Musk pare a fi foarte interesat de România în ultima vreme. În urmă cu câteva zile, acesta a descoperit cu uimire că România şi Ciad au steaguri asemănătoare şi se întreba de ce nu vorbeşte mai multă lume despre acest lucru.

"De ce nu vorbeşte mai multă lume despre asta?", a scris Elon Musk pe platforma de micro-blogging Twitter, în descrierea unei imagini în care apar cele două steaguri.

Citește și: