Silviu Bănilă
61 vizualizări 20 mar 2019

Săptămâna trecută, circa 100 de suporteri ai echipei Hutnik Cracovia şi-au însoţit echipa la un meci împotriva Spartakus Daleszyce, în divizia a treia de fotbal din Polonia. Aceştia au fost înghesuiţi într-o cuşcă mare de metal, pe durata întregii partide.

Potrivit regulamentului polonez, suporterii echipei-oaspete trebuie să stea separat de cei ai echipei-gazdă, dar de obicei discutăm despre un perimetru izolat în tribuna stadionului. Măsurile drastice au menirea de a preveni actele de violenţă.

Spartakus Daleszyce a preferat însă să-i ţină pe microbişti într-o cuşcă, exact ca la grădina zoologică. Nu este prima oară când structura metalică este folosită în acest fel, dar numai acum a atras atenţia unui site popular dedicat fanilor fotbalului polonez.

Inspirat probabil de susţinerea din mediul online, Artur Trebacz, preşedintele Hutnik Cracovia, a trimis o scrisoare Comitetului de Securitate al Asociaţiei Poloneze de Fotbal, pentru a-şi exprima nemulţumirea faţă de condiţiile inumane în care au fost ţinuţi fanii echipei sale, de către cei de la Spartakus Daleszyce.

„Fanii au fost ţinuţi într-o cuşcă cu zăbrele, care seamănă cu cele de la grădina zoologică. Înţelegem că securitatea este importantă, dar nu putem merge într-o asemenea extremă, deoarece asemenea „construcţii” nu duc la civilizarea unei comunităţi de pe stadion”, a spus oficialul.

Cei de la echipa învinuită au precizat că au mai folosit cuşca pentru fani şi nu s-a plâns nimeni, transmite odditycentral.com.

foto: captură youtube.com

Citește și: