Florin Zafiu
47 vizualizări 9 sep 2019

Judecătorii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ) au amânat dosarul Turceni-Rovinari deoarece Curtea Constituţională nu a motivat decizia pe completurile specializate şi au stabilit următorul termen pe 7 octombrie, când vor fi audiaţi doi martori.

ICCJ au amânat dosarul având în vedere decizia Curţii Constituţionale din 3 iulie 2019 prin care magistraţii au hotărât că există conflict între Parlament şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie pe completurile de 3, preşedintele completului de judecată anunţând că aşteaptă motivarea Curţii.

Pe 3 iulie 2019, Curtea Constituţională a stabilit că există un conflict între Parlament şi ÎCCJ şi a anunţat că vor fi rejudecate dosarele de la Înalta Curte, soluţionate în prima instanţă înaintea deciziei ÎCCJ din 23 ianuarie 2019, în măsura în care nu au devenit definitive.

În primă instanţă, în dosarul Turceni-Rovinari, Victor Ponta şi Dan Şova au fost achitaţi în 10 mai 2018, însă procurorii au formulat apel.

Potrivit procurorilor DNA, în perioada octombrie 2007 - decembrie 2008, prin cabinet individual de avocat, Victor Ponta a obţinut de la SCA ”Şova şi Asociaţii” suma 181.439,98 de lei, pentru activităţi, care însă în realitate nu s-au efectuat.

Procurorii DNA spun că în 30 august 2007 între SCA ”Şova şi Asociaţii”, reprezentată de Dan-Coman Şova şi Cabinetul Individual de Avocat ”Ponta Victor-Viorel”, reprezentat de Victor Ponta, s-a încheiat o ”convenţie de conlucrare profesională”, având ca obiect ”conlucrarea celor două părţi în dosarele de natură penală, de drept penal al afacerilor, precum şi în alte cauze în care se va ivi necesitatea”. Convenţia a fost încheiată pe o perioadă nedeterminată, în aceasta fiind ca pentru lucrările profesionale efectuate în conlucrare onorariile să fie încasate de societatea de avocaţi, iar Victor Ponta să primească o sumă fixă de 2.000 de euro, pentru care va emite o factură lunară.

Citește și: