Vasile Magradean
103 vizualizări 24 oct 2019

Surse judiciare au declarat, pentru Mediafax, că fata în vârstă de 7 ani s-ar fi jucat miercuri seara pe terenul din curtea şcolii din Crânceşti şi s-ar fi balansat pe poarta de fotbal, iar la un moment dat aceasta ar fi căzut peste minoră, lovind-o în zona capului.

„S-a încercat resuscitarea de către un echipaj medical, dar, din păcate, s-a declarat decesul fetiţei”, au spus sursele citate.

Purtătorul de cuvânt al IPJ Bihor, Alina Fărcuţa, a declarat, joi, că dosarul a fost preluat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Beiuş.

„Poliţiştii Secţiei nr. 2 de Poliţie Rurală Beiuş continuă cercetările în acest caz, sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Beiuş, pentru stabilirea cauzelor şi împrejurărilor producerii tragicului eveniment”, a spus Fărcuţa.

 

Citește și: