2603 vizualizări 13 oct 2017

"În timpul controlului, mă aşteptam la un control obiectiv. Au fost verificate anumite dosare de către o parte a echipei de control. Am aici un bileţel, din cele multe pierdute de către Inspecţia Judiciară. Acesta este pierdut, în sensul că a fost pus în nişte documente. Se poate observa cu ochiul liber că sunt trecute două numere de dosare, în scris. După care, unul dintre inspectorii judiciari, personal, completează din registru unde este acel dosar, ce s-a întâmplat cu el. Nu pot să vă pun acest document la dispoziţie, vorbim despre o situaţie de confidenţialitate, unul dintre dosare este extrem de important. Mă întreb de ce un inspector care face un control la DNA vine cu bileţele pe care are trecute numere de dosar, după care, la registrele din 2004, şi trece anumite chestiuni?”, a declarat, în cadrul şedinţei Secţiei pentru Procurori din CSM, Laura Codruţa Kovesi.

Procurorul-şef DNA a mai spus că senzaţia procurorilor anticorupţie este aceea că "au fost verificate anumite dosare, au fost verificate anumite activităţi pe care procurorii le fac, s-au citit anumite acte din anumite dosare", de către o parte a echipei de control şi că s-a venit cu "o temă".

"În procesul verbal încheiat în prima zi, s-a stabilit că, potrivit ordinului inspectorului şef, se verifică modificările, ştersăturile, corecturile care apar în aceste înregistrări. În ceea ce priveşte Secţia de combatere a infracţiunilor asimilate, acest control managerial s-a transformat într-un control tematic, în sensul că au fost verificate toate înregistrările. Au fost acţiuni tematice, modul în care s-au verificat registrele ridică semne de întrebare din 2004 la zi. Deci, au fost luate toate înregistrările din 2004, răsfoite pagină cu pagină, la anumite pagini, inspectorii şi-au făcut mai multe menţiuni ceea ce ne duce cu gândul la faptul că în acest control s-au făcut şi alte chestiuni exterioare acestui control", a mai declarat Kovesi.

O greşeală depistată în raportul Inspecţiei Judiciare referitor la controlul la Direcţia Naţională Anticorupţie s-a referit şi la site-ul DNA.

"S-a verificat activitatea biroului de presă. Nici măcar site-ul DNA nu a fost scris corect. O să vedeţi că s-a consemnat e că ei au verificat ce se pune pe site-ul www.nknta.ro. Or, site-ul este pna.ro, deci nu s-a greşit o literă. Întreb: cum poţi să ai un control în care tu să nu ştii ce ai controlat, să treci asemenea erori?", a mai spus Kovesi.

Kovesi a transmis că nu există un punct de vedere unitar al echipei Inspecţiei Judiciare referitor la controlul la DNA.

"Am constatat că nu există un raport de control în sensul legii. (...) Am remarcat o lipsă de metodologie unitară în efectuarea controlului, dar mai ales în redactarea acelui raport de control. De aceea, spunem că punctul de vedere pe care l-am făcut poate acoperi această lipsă de metodologie. În timpul controlului, au existat în mod constant, opinii diferite între membrii echipei de control, cu privire la ce să se verifice, cum să se verfice şi perioadele în care să se verifice. Deşi metodologia de control este unică, ordinul inspectorului-şef era destul de clar. Am constat că aceste opinii diferite între membrii de control s-au materializat în diverse procese verbale care au fost înaintate conducerii Inspecţiei şi care, din punctul nostru de vedere, sunt exterioare DNA şi nu au absolut nicio legătură cu aceste opinii diferite. (...) Am fost puşi în situaţia în care coordonatorul echipei de control a spus că anumite dosare nu trrebuiesc verificate, ulterior cealaltă echipă de control a cerut acele dosare, noi le-am predat", a spus procurorul-şef DNA.

Laura Codruţa Kovesi şi-a susţinut, vineri, în faţa Secţiei pentru procurori a CSM, punctul de vedere privind raportul Inspecţiei Judiciare, întocmit ca urmare a controlului efectuat la parchetul anticorupţie. De asemenea, luni, 16 octombrie, la ora 10.00, este aşteptat la Secţia pentru procurori Gheorghe Stan, inspector şef adjunct al Inspecţiei Judiciare. Coordonatorul echipei care a efectuat controlul la DNA, Elena Rădescu, s-a prezentat joi în faţa procurorilor CSM.

În spaţiul public au apărut mai multe informaţii din conţinutul raportului Inspecţiei Judiciare.

DNA susţinea, într-un comunicat de presă, că Inspecţia Judiciară a lansat în spaţiul public informaţii din raportul făcut în urma controlului la această unitate de parchet, înainte ca Direcţia Naţională Anticorupţie să formuleze obiecţiuni. „Direcţia Naţională Anticorupţie îşi exprimă dezaprobarea faţă de modul în care conducerea Inspecţiei Judiciare gestionează datele conţinute într-un document provizoriu, în condiţiile în care acest document nu este unul finalizat şi nici nu a fost asumat de vreo instituţie”, conform comunicatului de presă.

Reacţia, după ce în spaţiul public informaţii, pe surse, privind date din raportul inspectorilor judiciari. Conform documentelor, au fost mai multe nereguli depistate în activitatea DNA, inspectorii propunând cercetarea disciplinară dar menţinerea în funcţie a Laurei Codruţa Kovesi. Printre neregulile depistate de inspectori se numără tergiversarea anchetelor, dosare în care nu s-au făcut acte procedurale pentru o perioadă îndelungată sau redistribuirea/ repartizarea haotică a dosarelor, potrivit raportului Inspecţiei Judiciare.

Citește și: