Alexandru Costea
77 vizualizări 8 ian 2020

"Sincere condoleanţe familiilor victimelor care şi-au pierdut viaţa în accidentul teribil de avion a zborului ucrainean PS752 de la Teheran la Kiev", a transmis MAE.

Toţi cei 180 de pasageri aflaţi la bordul avionului ucrainean Boeing 737 au murit după ce aeronava s-a prăbuşit la scurt timp după decolarea din Teheran, de pe principalul aeroport internaţional din Iran.

Avionul s-a prăbuşit din cauza unor probleme tehnice după ce a părăsit aeroportul Imam Khomeini din Teheran, cu destinaţia Kiev.

Datele despre zboruri de pe aeroport arătau că un Boeing 737-800 ucrainean aparţinând companiei Ukraine International Airlines a decolat miercuri dimineaţă, apoi a încetat să mai trimită semnale la scurt timp după aceea, potrivit site-ului FlightRadar24.

Autorităţile iraniene au trimis echipe de salvare în zona din apropierea aeroportului unde s-a prăbuşit aeronava ce aparţinea companiei Ukraine International Airlines, a declarat Reza Jafarzadeh, un purtător de cuvânt al Organizaţiei de Aviaţie Civilă din Iran, citat de Reuters.

Citește și: