78 vizualizări 9 iul 2019

„Ministrul afacerilor externe, Teodor Meleşcanu, a avut astăzi, 9 iulie 2019, o întrevedere cu ministrul afacerilor externe şi comerţului exterior al Ungariei, Péter Szijjártó, în marja reuniunii informale a miniştrilor afacerilor externe din statele participante OSCE care a avut loc la Štrbské Pleso, în Slovacia. Cu ocazia acestei întrevederi, ministrul Teodor Meleşcanu i-a transmis omologului său ungar un apel la moderaţie şi reţinere în declaraţiile publice ale oficialilor de la Budapesta, arătând că, în ultima perioadă, aceste declaraţii au inflamat în mod artificial dialogul româno-ungar", se arată în comunicatul Ministerului de Externe, remis Mediafax.

„Ministrul Teodor Meleşcanu a evidenţiat faptul că numai comunicarea bilaterală deschisă şi pragmatică, în consonanţă cu valorile europene şi euroatlantice şi cu Parteneriatul Strategic dintre România si Ungaria, poate duce la rezolvarea, prin dialog, a situaţiilor de orice natură", mai transmite sursa citată.

Péter Szijjártó a criticat, în urmă cu câteva zile, adoptarea Codului Administrativ în forma actuală de către Guvernul de la Bucureşti, spunând că în acest fel drepturile minorităţilor nu mai sunt respectate.

Péter Szijjártó a subliniat că, în conformitate cu noua lege, o minoritate naţională îşi pierde drepturile de utilizare a limbii materne în cazul în care proporţia sa scade sub pragul de 20%, în timp ce legea anterioară garanta protecţia drepturilor deja dobândite, indiferent de modificarea ulterioară a numărului membrilor comunităţii.

Ordonanţa de urgenţă privind Codul administrativ a fost publicată, vineri, în Monitorul Oficial.

Citește și: