66 vizualizări 14 dec 2019

Weekend-ul va debuta cu vreme caldă pentru jumătatea lunii decembrie, cu precădere în sud-est spune meteorologul de serviciu al Administraţiei Naţionale de Meteorologie (ANM). Pe parcursul zilei, cerul va avea înnorări în majoritatea zonelor şi va ploua local în vest şi nord-vest şi pe spaţii restrânse în restul teritoriului.

„La munte, în special în Carpaţii Occidentali, se vor semnala precipitaţii mixte. Unele intensificări ale vântului vor fi în zona montană înaltă şi în sudul Banatului. Seara şi noaptea, înnorările vor fi mai persistente şi ploile mai frecvente în Muntenia, Dobrogea, sudul şi centrul Moldovei, Maramureş şi în estul Transilvaniei, în timpl ce în restul ţării va mai ploua slab, izolat, dar dimineaţa cerul va deveni variabil”, spune meteorologul de serviciu al ANM.

Potrivit aceleiaşi surse, în Carpaţii Orientali şi la altitudini mari în Meridionali, vor fi precipitaţii sub formă de lapoviţă şi ninsoare. Izolat vor fi condiţii de polei, iar pe creste vântul va avea intensficări, temporar viscolind sau spulberând zăpada.

Astfel, temperaturile maxime ale zilei de sâmbătă se vor încadra între 5 şi 15 grade, iar cele minime, în general între 1 şi 9 grade. Se va semnala local ceaţă, în prima parte a zilei, în special în Moldova şi Transilvania, iar noaptea cu precădere în vest şi sud-vest.

În Capitală, sâmbătă, vremea va deveni deosebit de caldă pentru această perioadă din an, astfel că temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 12 grade, iar cea minimă va fi de 4-6 grade, spune meteorologul de serviciul al ANM. Cerul va fi temporar noros, iar seara şi la începutul nopţii va ploua. Totodată, vântul va sufla slab şi moderat şi vor fi condiţii de ceaţă.

Duminică, vremea va fi în continuare mai caldă decât în mod normal pentru această perioadă, chiar deosebit de caldă la orele amiezii, informează Mihaela Raicu.

„Cerul va fi variabil, cu înnorări temporare în primele ore în zona Carpaţilor Orientali şi se va semnala ceaţă la începutul zilei, mai ales în vest şi nord-vest, iar noaptea în special în zonele joase din sud, centru şi est”, spune meteorologul de serviciul al ANM.

„Vânt slab şi moderat, cu intensificări la munte, în special pe creste. Tempaturi maxime în general între 4 şi 13, iar minimele între -4 şi 7 grade, mai scăzute în estul Transilvaniei până spre -9 grade”, completează sursa citată.

În Bucureşti, duminică, vremea va fi în continuare cu mult mai caldă decât în mod obiştnuit pentru mijlocul lunii Decembrie, în special ziua.

„Cerul va fi variabil, vântul slab şi moderat. Maxima termică va fi de 12-13 grade, iar minima de 1-2 grade, mai scăzută în zona preorăşenească. Vor fi condiţii de ceaţă, cu precădere în cursul nopţii”, informează Mihaela Raicu.

Prima zi a săptămânii viitoare debutează cu o vreme care va fi în general frumoasă, iar procesul de încălzire al vremii va continua, urmând a se înregistra temperaturi cu mult mai ridicate decât cele normale perioadei.

„Cerul va fi variabil, iar vântul va sufla slab şi moderat. Maximele, în general, între 9 şi 16 grade, iar minimele, între -6 în depresiunile intramontane şi 8-9 grade în Dealurile de Vest. Dimineaţa şi noaptea, izolat va fi ceaţă”, spune meteorologul de serviciu al ANM.

În Bucureşti, luni, vremea va fi frumoasă şi deosebit de caldă, cu cer mai mult senin şi vânt slab şi moderat. Maxima va fi potrivit meteorologilor de 13-14 grade, iar minima de 2-3 grade Celsius.

 

Citește și: