Alexandru Costea
328 vizualizări joi, 14:56

„Ieri (miercuri - n.r.) s-a reuşit deblocarea programului «Casa Verde» fotovoltaice, un program foarte aşteptat de public şi care era blocat de peste două luni. Atât de mare a fost aşteptarea societăţii, încât astăzi (joi - n.r.) vă anunţ în premieră că toate sumele au fost epuizate, mai puţin regiunea Bucureşti-Ilfov, unde încă a mai rămas un rest din buget. Acum prioritatea noastră este evaluarea cât mai rapidă a dosarelor depuse, astfel încât lucrările de instalare pentru cele 25.000 de sisteme finanţate să demareze cât mai curând iar cetăţenii să beneficieze cu adevărat de acest proiect”, a declarat, joi, Costel Alexe, la sediul Ministerului Mediului.

Programul „Casa Verde” a început pe 10 septembrie. Programul prevede instalarea sistemelor de panouri fotovoltaice pentru producerea de energie electrică, în vederea acoperirii necesarului de consum şi livrării surplusului în reţeaua naţională.

Valoarea contractului de finanţare este de 536 milioane lei, sumă asigurată din Programul Operaţional Regional (POR). Valoarea totală a finanţării acordate pentru acest program se ridică la aproximativ 656 milioane lei, Administraţia Fondului pentru Mediu asigurând, din Fondul pentru Mediu, sumele necesare pentru regiunea Bucureşti - Ilfov.

Scopul programului îl reprezintă creşterea eficienţei energetice, îmbunătăţirea calităţii aerului şi reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră, prin utilizarea sistemelor de panouri fotovoltaice pentru producerea de energie electrică necesară consumului propriu şi livrarea surplusului în sistemul energetic naţional, precizează Administraţia Fondului pentru Mediu (AFM).

Finanţarea se acordă în procent de până la 90% din valoarea totală a cheltuielilor eligibile, în limita sumei de 20.000 lei.

Suma finanţată de AFM se scade de către instalatorul validat din valoarea totală a facturii, iar diferenţa se suportă de către beneficiarul final, din surse financiare proprii.

 

Citește și: