Laura Cojocaru
952 vizualizări 8 aug 2018

Deşi imaginile sunt mai vechi, au devenit recent virale pe Internet. Bărbatul care a surprins imaginile a sesizat poliţia că un minor a condus maşina pe o stradă din Târgovişte şi că o persoană l-a agresat fizic atunci când a încercat să ceară explicaţii

„În contextul imaginilor şi informaţiilor apărute în spaţiul public referitoare la conducerea unui autoturism de către un minor pe raza municipiului Târgovişte, poliţia dâmboviţeană vă informează: la nivelul Biroului Rutier din cadrul Poliţiei Municipiului Târgovişte se află în lucru un dosar penal ce are ca obiect sesizarea din data de 17 mai a unui bărbat din localitate, cu privire la faptul că un minor ar fi condus un autoturism pe strada Fluieraşi, din municipiu. De asemenea, bărbatul reclamă faptul că o persoană de 51 de ani l-ar fi agresat fizic pe motiv că ar fi cerut explicaţii privind prezenţa minorului la volanul autovehiculului”, precizează IPJ Dâmboviţa.

În înregistrare se observă mama copilului, care, ironică, îi răspunde bărbatului care cerea explicaţii despre prezenţa minorului la volan, că băiatul are "permis la toate categoriile".

Poliţiştii au stabilit că autoturismul aparţine unei femei de 31 de ani, mama minorului.

„În cauză, poliţiştii continuă cercetările faţă de un bărbat sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de lovire sau alte violenţe, faţă de minor pentru conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere şi faţă de mama acestuia, proprietara autovehiculului, pentru încredinţarea unui autoturism pentru care legea prevede obligativitatea deţinerii permisului de conducere, unei persoane despre care ştie că nu posedă permis”, se mai arată într-un comunicat emis de IPJ Dâmboviţa.

Citește și: