Gandul.info
Bianca Ciocotisan
305 vizualizări 17 mai 2018

Autoritatea Naţională Sanitar Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA) anunţă că „retragerea produsului a fost iniţiată în urma unei informări primite de la furnizorul Societe Fromagerie Chabert despre existenţa unei suspiciuni de contaminare cu Escherichia Coli O26 a produsului Reblochon de Savoie au lait cru 450g, iar loturile suspecte sunt cele a căror serie de identificare începe cu 8CR”.

„ANSVSA colaborează cu Mega Image România în acţiunea de retragere a loturilor de produse suspicionate de pe piaţă, urmărind modul de retragere de la comercializare precum şi alte acţiuni pe care compania le întreprinde, cum ar fi informarea consumatorilor”, precizează Autoritatea.

Potrivit ANSVSA, magazinele în care a fost distribuit acest produs sunt: Mega Image Ion Mihalache, Mega Image Cobălcescu, Mega Image Băneasa şi Mega Image Tomis Constanţa.

„În conformitate cu legislaţia în vigoare şi cu procedurile ANSVSA, Mega Image România a transmis Autorităţii anunţul privind retragerea tipului de produs suspicionat, care conţine detalii si recomandări pentru consumatori”, arată comunicatul.

Citește și: