206 vizualizări 2 nov 2019

Numărul total de cazuri confirmate cu rujeolă în România raportate până vineri, 1 noiembrie, este de 18.517, dintre care 64 de decese.

În ultima săptămână, au fost raportate şase cazuri nou confirmate în Braşov, patru în Timiş, trei în Caraş-Severin şi câte un caz în Mureş şi Sălaj.

Rujeola (pojarul) este o boală infecţioasă care adesea duce la complicaţii. Astfel, potrivit Centrului Naţional de Supraveghere şi Control al Bolilor Transmisibile, din patru persoane care fac rujeolă, una are nevoie de spitalizare, iar pentru unul din 1.000 de bolnavi de rujeolă, boala este mortală.

Rujeola induce „amnezie” sistemului imunitar. Ce dezvăluie noul studiu 

Virusul care provoacă rujeola are capacitatea de a şterge memoria sistemului imunitar, lăsând organismul vulnerabil în faţa unor boli de care anterior era protejat, potrivit rezultatelor a două studii recente, citate de cnn.com.

Cele două studii, apărute în publicaţiile Science şi Science Immunology, au stabilit că virusul înalt contagios şi potenţial fatal poate induce sistemului imunitar o aşa-numită „amnezie”, eliminând anticorpii care protejau organismul de alte boli.

Cercetători de la Harvard Medical School din SUA, autorii studiului apărut în Science, au prelevat mostre de sânge de la copii, înainte şi după ce s-au îmbolnăvit de rujeolă. În cazul a 73% dintre pacienţi, virusul a eliminat 11% dintre anticorpii protectori din organism, făcându-i vulnerabili în faţa unor boli la care anterior fuseseră imuni.

Este vorba despre anticorpi formaţi în urma administrării unor vaccinuri contra unor infecţii diverse, de la gripă la tuberculoză. Acesta este motivul pentru care epidemiile de rujeolă pot cauza o creştere a numărului cazurilor de alte maladii grave.

Potrivit autorilor studiului, pacienţii care supravieţuiesc rujeolei îşi vor recăpăta în cele din urmă imunitatea pierdută, dar doar dacă vor fi expuşi din nou la acele maladii, caz în care organismul generează din nou anticorpi protectori.

„Echipa a arătat în premieră că rujeola readuce sistemul imunitar uman la starea imatură a bebeluşilor, limitând capacitatea de a răspunde unor infecţii noi”, se arată şi într-un comunicat de presă al cercetătorilor de la Wellcome Sanger Institute din Marea Britanie, autori ai studiului publicat în Science Immunology.

Virusul rujeolei, tipic uman, este înalt contagios - 9 din 10 persoane neimunizate din apropierea persoanei infectate se vor îmbolnăvi - şi trăieste în căile respiratorii superioare ale pacientului. Se răspândeşte pe calea aerului, prin tuse şi strănut, şi poate supravieţui până la două ore în spaţiul în care bolnavul s-a manifestat. O altă persoană se poate infecta dacă respiră aerul contaminat sau atinge suprafaţa infectată.

Virusul poate provoca febră, tuse, rinoree, conjunctivită, erupţie cutanată. Efectele sunt mai severe în cazul persoanelor vulnerabile, precum copiii suferind de malnutriţie sau pacienţii cu deficienţe ale sistemului imunitar.

Cele două noi studii reliefează încă o dată importanţa vaccinării. O singură doză de vaccin poate oferi o eficienţă de 93% în prevenirea rujeolei. Două doze, recomandate de obicei în multe ţări, oferă o eficienţă de 97%.

Potrivit cercetătorilor de la Harvard, dacă un pacient se îmbolnăveşte de rujeolă, ar trebui să îşi refacă toate vaccinurile anterioare pentru a preveni instalarea „amneziei” în sistemul imunitar.

Anul acesta s-au raportat mai multe epidemii de rujeolă peste tot în lume, chiar şi în ţări unde virusul fusese raportat ca eradicat.

Epidemia de rujeolă poate fi şi o consecinţă a mişcării anti-vaccinare, dar şi a unor legi promulgate în unele ţări prin care se elimină obligaţia de a vaccina copiii.

Citește și: