Raluca Lazaroi
481 vizualizări 20 mar 2019

Sătenii din Sângeorzul Nou, comuna Lechinţa, sunt supăraţi pe autorităţi, care au început să construiască o nouă staţie de epurare în sat, chiar lângă cimitir. Din cauza vremii şi a săpăturilor, pământul s-a fisurat şi mormintele au început să alunece.

Autorităţile locale spun că se amenajează şi ziduri de sprijin care vor stabiliza alunecările de teren cauzate de ploile şi săpăturile din ultima perioadă. Până atunci, însă, oamenii sunt revoltaţi şi supăraţi că staţia de epurare se construieşte lângă cimitir.

„Nu au făcut bine ce au făcut acolo. Nu e normal să se facă staţia de epurare în cimitir. Trebuia făcută staţia de epurare mai jos, pentru că era suficient loc. Nu mai au linişte morţii cu ceea ce se întâmplă aici. Vin mormintele la vale”, a spus revoltat un localnic.

„Eu zic că au făcut o prostie: staţia de epurare ar fi putut să o pună în altă parte. Nu trebuia să se facă acolo, trebuia să se facă lângă calea ferată, mai în sus. Ar trebui să ne respectăm morţii”, a declarat un alt sătean.

Autorităţile locale spun că staţia de epurare a fost construită la 6 metri de ultimul mormânt deoarece numai acolo au primit avizul de la Agenţia pentru Protecţie a Mediului, legislaţia impunând ca astfel de construcţii să fie realizate la mimim 300 de metri depărtare de case.

„Există şi două ziduri de sprijin care se vor face, între care se va nivela terenul, va fi amenajată o platformă dreaptă în interiorul căreia se va construi o cuvă de 5 metri adâncime şi în care se vor monta utilajele pentru staţia de epurare. Mormintele au fost ancorate de constructori, din ceea ce ştiu eu tocmai pentru a nu apărea fisuri”, a declarat primarul comunei Lechinţa, Romeo Florian.

Citește și: