305 vizualizări 6 ian 2020

„Persoanele care au semnat acest lucru au dreptul să protesteze şi nimeni nu le îngrădeşte dreptul de a protesta. Mai departe, nu cunosc faptul că ar fi spus că întrerup lucrul. Atragem atenţia că orice manifestare de protest trebuie să respecte prevederile legale şi litera legii. Cred că, înainte de a protesta, colegii trebuie să ia act de rezultatele acestei ancehte interne şi despre modul în care s-au petrecut faptele ca atare”, a declarat dr. Bogdan Opriţa, purtătorul de cuvânt al Spitalului Floreasca.

Reprezentantul spitalului a mai precizat că a avut loc o întâlnire cu Vasile Cepoi, preşedintele Autorităţii Naţională de Management al Calităţii în Sănătate (ANMCS), după ce a fost suspendată acreditarea unităţii spitaliceşti.

„Spitalul nostru a depus acel plan de conformare şi de revizuire a procedurilor interne care să genereze cât mai multe riscuri pentru pacienţi şi în urma acestor discuţii au rezultat câteva concluzii importante, şi anume că acest plan va fi implementat la nivelul spitalului până în data de 13, urmând ca apoi să se deruleze o perioadă de monitorizare de circa o lună, după care să urmeze evaluarea acestei autorităţi în vederea stabilirii modului în care a fost au fost aplicate aceste revizuiri”, mai spune Opriţa.

Precizările vin după ce mai mulţi medici din Spitalul Floreasca au anunţat că protestează faţă de demiterea de la şefia Secţiei de Chirurgie a medicului Mircea Beuran. Aceştia au spus că, „pentru a se proteja reciproc”, vor întrerupe activitatea şi vor asigura asistenţa medicală numai pentru urgenţe.

„Dorim să semnalăm că situaţia spitalului este extrem de gravă şi că această situaţie se poate repeta în fiecare zi oricărui medic care îşi desfăşoară activitatea în spital. În aceste condiţii, medicii au decis întreruperea activităţii atât în interesul nostru, cât şi al pacienţilor, pentru a ne proteja reciproc. Vom asigura asistenţa medicală numai pentru urgenţele majore conform legislaţiei în vigoare”, spun medicii.

Ministerul Sănătăţii a anunţat, luni, că că Mircea Beuran a fost demis de la şefia Secţiei de Chirurgie din Spitalul Floreasca, după ce cercetarea efectuată de conducerea unităţii arată femeia a ars din cauza unei erori umane a echipei operatorii. Medicii, asistentele şi spitalul au primit amenzi de 30.000 lei.

Citește și: