4297 vizualizări 11 aug 2019

Potrivit Poliţiei Bistriţa, o femeie de 47 de ani din Bucureşti a sesizat, sâmbătă după-amiază, prin 112, că fiica ei în vârsta de 28 ani este sechestrată într-un hotel din Bistriţa.

Poliţiştii au găsit-o pe tânăra de 28 de ani, împreună cu alte trei fete, într-o cameră de hotel în Bistriţa.

Fetele au fost duse la Poliţie, iar poliţiştii de la Serviciul de Investigaţii Criminale, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Bistriţa au preluat cercetările, existând suspiciuni şi cu privire la comiterea infracţiunii de proxenetism.

Ulterior, o maşină în care erau 4 bărbaţi despre care existau indicii că sunt implicaţi a fost oprită în trafic, tot în Bistriţa, stabilindu-se că trei dintre aceştia, cu vârste cuprinse între 19-29 de ani, toţi din Bucureşti, ar fi implicaţi în comiterea unor acte de proxenetism, ocazie cu care ar fi determinat şi înlesnit practicarea prostituţiei de către cele patru tinere, într-un hotel din Bistriţa.

De asemenea, doi dintre aceştia sunt bănuiţi de poliţişti că ar fi lipsit-o de libertate în mod ilegal pe tânăra de 28 de ani, iar ulterior ar fi obligat-o să practice prostituţia.

Cei trei au fost reţinuţi pentru 24 de ore, iar duminică sunt prezentaţi magistraţilor cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile. Cercetările continuă pentru lipsire de libertate şi proxenetism.

Citește și: