George Nastase
65 vizualizări 6 feb 2020

Preşedintele executiv al PMP, Marius Paşcan, a afirmat, joi, după consultările care au avut loc la Palatul Cotroceni, că a discutat cu preşedintele Klaus Iohannis despre posibilitatea declanşării alegerilor anticipate. De asemenea, Paşcan a precizat că, în ceea ce priveşte învestirea viitorului Guvern, PMP va negocia din nou pentru promovarea prin OUG a alegerii primarilor în două tururi.

„În ceea ce priveşte învestiea guvernului vom negocia din nou pentru a impune promovarea prin ordonantă de urgenţă a alegerii primarilor în două tururi de scrutin”, a anunţat Paşcan, după consultările de la Cotroceni.

"I-am explicat că parlamentarii PMP au preferat să nu participe la votul pentru moţiunea de cenzură împotriva guvernului, pentru că am pus, înainte de toate, nevoia de stabilitate a ţării. Considerăm în acest moment că există posibilitatea alegerilor anticipate. Vom stabili în Consiliul Executiv Naţional al PMP, care va avea loc duminică, poziţia noastră în raport cu această posibilitate", potrivit romaniatv.net

Marius Paşcan a declarat că i-a transmis preşedintelui Iohannis că PMP va rămâne consecvent principiilor şi valorilor pe care le-a enunţat până acum, şi anume: reducerea numărului parlamentarilor la 300; eliminarea pensiilor speciale, pe care PMP le consideră furt şi în privinţa cărora românii au mari aşteptări; precum şi alegerea primarilor în două tururi de scrutin.

"Avem un proiect legislativ în acest sens [al alegerii primarilor în două tururi - n.r.] înregistrat la Parlament încă din 2016. A fost adoptat tacit de Senatul României şi este blocat din cauza PSD şi a celor care conduc Comisia Specială comună la nivel de Cameră şi Senat pentru legile electorale. Este blocat în această comisie de circa un an de zile. În continuare milităm pentru a se transpune în practică", potrivit epochtimes-romania.com/

 

 

Citește și: