139 vizualizări 10 aug 2019

„Nu uita care este scopul protestului şi sancţionează orice încercare de confiscare a mesajului tău sau deturnare a acestuia din partea altor manifestanţi”, este una dintre recomandările Jandarmeriei.

Fluturaşul împărţit de forţele de ordine mai conţiner următoarele sfaturi:

„Dacă eşti însoţit de copii, protejează-i şi fereşte-i de zonele foarte aglomerate. De asemenea, ia cu tine sticle cu apă şi nu uitaţi să vă hidrataţi.

Vrem să fii în siguranţă, aşa că fereşte-te să intri în altercaţii. Sunt multe camere de luat vederi care transmit live protestul, pentru transparenţă şi siguranţă.

Jandarmii sunt acolo pentru siguranţa ta şi a celorlalţi. Cât timp mulţimea protestează paşnic şi nimeni nu este în pericol, nu au de ce să intervină. Provocările şi atacurile asupra lor nu sunt motivul pentru care eşti la protest.

Nu consuma, nu distribui şi nu accepta să ţi se ofere băuturi alcoolice. Legea adunărilor publice interzice clar acest lucru.

În urma ta ar trebui să rămână idei şi mesaje, nu gunoi. Te rugăm ca, la plecare, să depozitezi ambalajele şi resturile de alimente în locuri special amenajate”.

 

Citește și: