Vasile Magradean
Luiza Paraschivu
Laura Petrescu
Ilinca Nazarie
Andrei Leonte
260 vizualizări 18 dec 2019

La Cluj-Napoca, peste 150 de grefieri protestează, miercuri, faţă de intenţia guvernanţilor de a le tăia pensiile de serviciu.

Grefierii s-au adunat în holul Palatului de Justiţie Cluj, având afişe cu mesaje precum „Protest”, „Salariul grefierilor reprezintă singura sursă de venit” sau „Funcţia de grefier este incompatibilă cu orice altă funcţie publică”, după care au ieşit în faţa instituţiei, întrerupând activitatea timp de două ore.

„Un complet de judecată nu poate să funcţioneze fără judecător, dar nici fără grefier. În cadrul sistemului nostru, al Ministerului de Justiţie, atât judecătorii cât şi grefierii au parte de o viaţă foarte crudă. Noi ştim când trebuie să venim la serviciu, dar nu ştim când plecăm. Noi nu avem pensii speciale, noi avem pensie de serviciu. Nu putem avea venituri suplimentare ca oricare român din ţara asta, nici femeie de serviciu la blocul meu nu mă pot angaja pentru că sunt incompatibilă. Pentru ce are un parlamentar pensie specială? Vă rog să îmi spuneţi când aţi văzut un grefier să doarmă în sala de şedinţă aşa cum am văzut parlamentarii?”, a spus grefierul Aura Mureşan.

La protest participă grefieri de la Curtea de Apel Cluj, Judecătoria Cluj-Napoca, Tribunalul specializat Cluj şi Tribunalul Cluj.

Şi la Craiova protestează aproximativ 160 de grefieri şi IT-işti de la Tribunalul Dolj şi Judecătoria Craiova. Timp de două ore, ei blochează instanţele, iar arhivele au fost închise.

Grefierii doljeni se declară „sideraţi" de abrogarea pensiilor de serviciu şi spun că vor protesta până când le vor fi rezolvate revendicările: „Suntem foarte sideraţi de această decizie a Parlamentului României. Avem aici în vedere că ni se impun incompatibilităţi la fel ca la magistraţi. (...) Singurul nostru venit este doar salariul. Vom protesta până la schimbarea atitudinii legiuitorului".

la Iaşi, 120 de grefieri au întreupt acitivatea, nemulţumiţi de abrogarea pensiilor de serviciu. Grefierii de la Curtea de Apel şi de la Tribunalul Iaşi au ieşit cu pancarte pe care era scris: „Justiţia nu se poate fără grefieri" şi „Avem interdicţii şi incompatibilităţi".

La Constanţa sunt aproximativ 100 de grefieri pe scările Curţii de Apel. Oamenii ţin în mâini foi pe care scrie „protest spontan".

La Ploieşti, activitatea Tribunalului Prahova este blocată, după ce grefierii au ieşit în stradă.

La Tribunalul Prahova, toţi grefierii, aproximativ 40 de persoane, au decis să se alăture protestului. Oamenii au protestat paşnic şi au afişat mesaje precum „grefierii nu au pensie specială, au pensie ocupaţională”, „vrem înlăturarea interdicţiilor” sau „grefierii nu pot desfăşura alte activităţi decât didactice”.

La Judecătoria Sinaia, au protestat 15 grefieri.

Proteste similare au loc la Focşani, Alba Iulia sau Braşov.

Camera Deputaţilor are pe ordinea de zi a plenului de miercuri proiectul de lege al PNL care abrogă pensiile speciale pentru mai multe categorii, inclusiv parlamentari, magistraţi şi funcţionari publici cu statut special, excepţie făcând militarii şi poliţiştii.

Camera Deputaţilor este for decizional pe proiectul de lege.

Comisia pentru muncă a Camerei Deputaţilor a votat, marţi, un raport favorabil de adoptare a acestei propuneri legislative, cu amendamente.

Foto: Ionela Popescu / Facebook

 

Citește și: