Crenguta Nicolae
2861 vizualizări 5 oct 2018

Vor fi probabil cetăţeni care refuză să vină la referendum din motive greşite, induse de minciunile răspândite pe Facebook, cum ar fi aceea că întrebarea de pe buletinul de vot ar fi fost formulată cu viclenie, ca să acopere alte modificări constituţionale urzite de PSD, ori că familiile monoparentale nu vor mai fi considerate familii. Alţii se vor grăbi la referendum din motive induse tot de minciuni, cum ar fi că dacă nu votează, România se va umple de oameni căsătoriţi cu animale sau obiecte. Dincolo de aceste frici de moment, sunt însă oameni dezorientaţi pentru că n-au urmărit controversele din alte ţări legate de căsătoriile gay, n-au văzut nici să existe la noi vreo mişcare de legiferare a acestora şi atunci îşi fac o părere exclusiv după simpatiile şi antipatiile lor politice, urmând pur şi simplu ce zic formatorii de opinie din tabăra în care au încredere.

Numai că respectivii formatori de opinie nu-i pot lumina, întrucât discursul lor se limitează la lozinci care înlocuiesc cu succes orice fel de discuţie. ”Să apărăm familia tradiţională / viitorul copiilor noştri” e o simplă lozincă, la fel ca şi ”Drepturile nu se votează / Iubirea nu se votează”. În realitate, familia tradiţională (adică aceea cu mulţi copii, cu mama casnică şi mai multe generaţii care se ajută unele pe celelalte, locuind laolaltă în sistem de clan) nu mai poate fi apărată, din simplul motiv că modelul de civilizaţie care o avea în centru a dispărut de mult. Statisticile legate de căsătorie şi natalitate (creşterea vârstei medii la căsătorie, creşterea numărului de copii născuţi în afara căsătoriei, creşterea vârstei medii a mamei la naştere) s-au modificat şi ele în acelaşi sens cu ceea ce se întâmplă în restul Europei şi tot din motive economice şi culturale, nu din cauza eventualei apetenţe a cuplurilor homosexuale din România de a se căsători şi a adopta copii.

Iarăşi în realitate, dreptul la căsătorie gay sau, după caz, precizarea constituţională că prin soţi se înţeleg numai două persoane de sex opus a făcut deja obiectul unor referendumuri în 15 state americane (2004, 2008), în Croaţia (2013), Slovenia, Slovacia şi Irlanda (2015), iar în Australia obiectul unui sondaj naţional (2017). Ideea de a introduce preventiv în constituţii precizarea că soţii sunt un bărbat şi o femeie, anume ca să împiedice tentativele viitoare de legiferare a mariajelor gay, a fost pusă în practică în 12 state americane şi Australia, unde între timp a fost revocată; este în vigoare în Bulgaria, Letonia, Lituania, Polonia, Ungaria, Slovacia, Muntenegru, Croaţia, Serbia, Macedonia, Ucraina, Moldova, Belarus, Armenia şi Georgia. În Cehia, ideea a apărut în vară, sub forma unei iniţiative parlamentare de combatere a unui proiect de legiferare a căsătoriilor gay.

Pentru Macedonia, unde reforma constituţională a fost aprobată în 2015, Comisia de la Veneţia, care a examinat proiectul, a conchis în 2014 că, ţinând cont de lipsa unor standarde europene în materie şi de jurisprudenţa CEDO, rămâne la latitudinea fiecărui stat să precizeze sau nu în legea fundamentală că o căsătorie se încheie între un bărbat şi o femeie. Comisia recomanda însă Macedoniei să renunţe la o altă prevedere a proiectului, aceea că orice altă formă de coabitare şi parteneriat înregistrat legal, nu doar căsătoria, trebuie să fie tot între un bărbat şi o femeie. Explicaţia Comisiei era că această prevedere trezeşte îngrijorări privind respectarea vieţii private şi de familie, un drept la care se referă articolul 8 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.

La acelaşi articol 8 se raportaseră şi opiniile din 2013 ale Comisiei de la Veneţia privind modificările constituţionale din Ungaria şi Croaţia. În ambele cazuri, Comisia conchidea că legislaţia ţărilor respective nu trebuie să excludă alte garanţii de protecţie a vieţii de familie pe lângă cele oferite prin căsătorie, având în vedere că CEDO „a extins treptat aria de cuprindere a articolului 8 în privinţa dreptului la viaţa de familie”. Comisia avea să formuleze aceleaşi concluzii şi în opiniile emise despre reformele constituţionale similare din Armenia în 2015 şi Georgia în 2017. Am citat însă cazul Macedoniei pentru că numai acolo reforma constituţională prevedea şi că orice altă formă de uniune/parteneriat/coabitare recunoscută de stat, nu doar căsătoria, trebuie să fie tot între un bărbat şi o femeie.

În cazul celorlalte patru ţări, chestiunea protecţiei dreptului la viaţa de familie pentru cuplurile de acelaşi sex era fie nereglementată, fie fusese ori avea să fie rezolvată prin parteneriate civile. Ungaria avea această instituţie funcţională încă din 2009, fără ca aceasta să dea posibilitatea cuplurilor de acelaşi sex să adopte copii; în Croaţia, protecţia juridică pentru cuplurile de acelaşi sex datează din 2003 şi a fost extinsă în 2014, dar tot fără drept de adopţie. La scara UE, dacă parteneriate sau uniuni recunoscute legal există în 22 din 28 de ţări, adopţia copiilor biologici ai unui partener de către celălalt partener din cuplu e permisă în 18, iar căsătoria şi adopţia de copii de către cuplurile homosexuale sunt permise doar în 14 ţări (din care niciuna în Europa Centrală şi de Est). A nu se confunda aici adopţia de către un cuplu cu dreptul unei persoane singure, indiferent de orientarea sa sexuală, de a adopta copii, drept care există în unele ţări, inclusiv în România.

Acolo unde există, interdicţia de căsătorie şi de adopţie a copiilor de către cuplurile homosexuale se bazează pe argumentul că este în interesul statului să promoveze ca „standard de bune practici” în materie de familie căsătoria cuplului heterosexual, singurul care se poate reproduce natural, deci cu costuri suplimentare cât mai reduse pentru societate (folosirea unor mame-surogat sau inseminările artificiale nu sunt aici regula, ci excepţia) şi pentru copii (absenţa unui model patern sau matern în dezvoltarea copilului nu sunt aici regula, ci excepţia). Acest argument se amplifică mai ales în perioadele când o naţiune se percepe ca fiind ameninţată din diverse motive – emigraţie masivă, scădere a natalităţii din cauza unei crize economice, apropierea unui război sau o conjunctură care a dus ori ar putea duce la pierderea de suveranitate sau de teritorii.

Cele de mai sus sunt menite să arate că o schimbare constituţională care precizează cine sunt ”soţii” din cuplul căsătorit, fie că e făcută de parlament sau printr-un referendum, nu justifică urletele cum că ţara respectivă e de nivelul epocii de piatră şi merită dată afară din UE, Consiliul Europei, ONU etc, după cum nu justifică nici împăunarea că un vot favorabil înseamnă o declaraţie de independenţă a ţării oprimate de UE, Consiliul Europei, ONU etc. O astfel de schimbare e doar o ilustrare a perioadei de tranziţie şi căutări chinuitoare pe care o parcurg acum nu doar România, nu doar Europa de Est şi nu doar UE. Deocamdată, singura certitudine raţională, indicată de repetatele concluzii ale Comisiei de la Veneţia, e că dacă un stat european optează să precizeze în constituţie că soţii sunt bărbat şi femeie, trebuie să asigure în schimb o formă de protecţie a dreptului la viaţa de familie şi pentru cuplurile stabile care nu pot avea acces la căsătorie. Polonia, Letonia, Lituania, Slovacia au în pregătire la ora actuală astfel de legi de recunoaştere a cuplurilor de acelaşi sex.

La noi, după ce patru iniţiative de a reglementa parteneriatul civil din 2008 încoace au căzut în Parlament, anul acesta a fost întocmit încă unul (pentru recunoaşterea uniunii consensuale între persoanele de sex opus sau de acelaşi sex) de către Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării (CNCD). Proiectul nu dă drept de adopţie cuplurilor de acelaşi sex şi nici de adopţie a copiilor biologici ai unui partener de către partenerul său; singurele drepturi de adopţie ar fi date în cuplurile de sex opus pentru partenerul care a participat timp de 5 ani la îngrijirea copiilor biologici ai celuilalt partener. E posibil ca acesta să fie proiectul ce va fi oferit de actualul guvern, aşa cum a promis şeful PSD, dacă referendumul va avea ca rezultat modificarea Constituţiei. Sau poate va fi cel iniţiat tot anul acesta de deputata independentă (fostă USR) Oana Bîzgan şi aflat acum în dezbatere la Senat, care prevede că ”partenerii civili sunt prezumaţi a fi părinţii copilului născut în timpul parteneriatului civil”, fără a diferenţia cuplurile în funcţie de sexul partenerilor.

Va fi dificil, după referendum, ca opozanţii mariajelor gay să accepte că statul ar putea oferi o altă formă de protecţie juridică pentru cuplurile necăsătorite. Unii justifică respingerea parteneriatului civil / uniunii consensuale cu argumentul că aceste forme de protecţie juridică şubrezesc căsătoria, pentru că ele nu sunt destinate numai cuplurilor de acelaşi sex (în Franţa, de la introducerea în 1999 a pactelor de solidaritate civilă - PACS şi până acum, au apelat la ele mai curând cuplurile de sex opus care nu voiau să se căsătorească, în timp ce numărul căsătoriilor s-a redus). Alţii au argumentul că orice astfel de proiect va duce oricum, mai devreme sau mai târziu, la conferirea dreptului de adopţie pentru cuplurile de acelaşi sex (în cazul proiectului CNCD, e chiar simplu ca el să fie combătut în justiţie pentru că discriminează, dând drepturi de adopţie numai în cuplurile de sex opus).

Nici cei care se declară deschişi la extinderea protecţiei pentru cuplurile de acelaşi sex nu pot spune însă mare lucru despre asta, pentru că în afară de câteva excepţii, nu există vreun efort notabil de informare sau de dezbatere. Spre deosebire de majoritatea ţărilor cu economii mai avansate, unde au apărut întâi parteneriatele şi apoi căsătoriile gay, la noi ar urma acum ca întâi să se tranşeze chestiunea căsătoriilor (la referendum) şi abia apoi cea a parteneriatelor (în Parlament), dar fără să fi existat vreo discuţie despre ele, căci în ultimii trei ani, de când a început Coaliţia să strângă semnături pentru modificarea Constituţiei, am avut parte doar de propagandă. Coaliţia a apelat la sentimentele religioase şi patriotice ale fanilor, adversarii ei au apelat la sentimentele antireligioase şi cosmopolite ale fanilor şi la asta s-a redus totul până când, după ce organizarea referendumului s-a aprobat în Parlament şi Guvern, tema a fost comod îngropată de acelaşi meci cu înjurături între PSD şi Rezist.

Citește și: