Alexandra Mortu
1039 vizualizări 12 dec 2019

 

Iniţiativa legislativă trebuie adoptată şi de Camera Deputaţilor, care este for decizional, iar ulterior să fie promulgată de preşedinte.

Proiectul de lege reglementează cadrul legal pentru înfiinţarea schemelor de pensii ocupaţionale şi ale fondurilor de pensii ocupaţionale iar componenta de pensii ocupaţionale este prevăzută a fi facultativă, potrivit adevărul.ro.

Proiectul transpune prevederile unei Directive europene privind activităţile şi supravegherea instituţiilor pentru furnizarea de pensii ocupaţionale (IORP). De asemenea, defineşte principiile înfiinţării schemelor de pensii ocupaţionale şi ale fondurilor de pensii ocupaţionale, autorizarea schemelor de pensii ocupaţionale, constituirea fondului de pensii ocupaţionale prin contract de societate civilă, colectarea contribuţiilor şi investirea resurselor financiare ale fondurilor de pensii ocupaţionale, precum şi plata pensiilor ocupaţionale.

Modul de funcţionare

Iniţiativa constituirii unui fond de pensii ocupaţionale aparţine exclusiv unui administrator autorizat de către Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF), însă schema de pensii este stabilită de către fiecare angajator care doreşte şi are capacitatea financiară să ofere angajaţilor lui astfel de beneficii.

Un angajator care decide să stabilească o schemă de pensii ocupaţionale este obligat să ofere toate informaţiile necesare tuturor angajaţilor. şi poate stabili cuantumuri diferenţiate de contribuţie proprie pentru lucrători pe criterii de vechime, funcţie sau drepturi salariale.

Însă, deoarece pensia ocupaţională este facultativă, încheierea unor relaţii contractuale între o persoană şi un angajator nu poate fi condiţionată de obligarea persoanei respective să contribuie în nume propriu la un fond de pensii ocupaţionale.

Participantul la un fond de pensii ocupaţionale poate fi orice persoană care realizează venituri din salarii sau asimilate salariilor şi care îndeplineşte condiţiile prevăzute în schema/prospectul fondului de pensii ocupaţionale.

În cazul persoanelor care obţin venituri din activităţi independente, contribuţiile trebuie virate direct de către acestea în baza numelui, prenumelui şi a codului numeric personal.

 

 

Citește și: