Vasile Magradean
155 vizualizări 13 nov 2019

Reprezentanţii IPJ Cluj au declarat, miercuri, corespondentului MEDIAFAX că, iniţial, şapte persoane au fost reţinute în acest caz, patru dintre acestea primind, ulterior, control judiciar.

„Poliţiştii din cadrul Poliţiei municipiului Cluj-Napoca – Secţia 2 Poliţie au identificat, depistat şi reţinut şapte bărbaţi pentru tulburarea ordinii şi liniştii publice şi distrugere. Bărbaţii cu vârste cuprinse între 22 şi 36 de ani, din Cluj-Napoca, Floreşti şi Iara, au fost implicaţi, duminică, într-o altercaţie într-un local public de pe strada Dâmboviţei din Cluj-Napoca. Scandalul ar fi continuat şi pe stradă, în zona localului, context în care parbrizul unui autoturism parcat a fost distrus. Pentru aplanarea conflictului, la faţa locului au fost dirijate mai multe echipaje de poliţie, precum şi poliţişti din cadrul Serviciului pentru Acţiuni Speciale. Ulterior, patru din cele şapte persoane au primit control judiciar, iar celelalte 3 au fost puse în libertate după expirarea reţinerii”, au spus poliţiştii clujeni.

Imaginile unei camere video din apropiere au surprins două grupuri de bărbaţi care s-au certat pe stradă în faţa localului şi care aveau asupra loc macete şi sprayuri lacromogene. La un moment dat, din local o altă persoană a aruncat pe trotuar mai multe sticle care s-au spart.

Surse judiciare au precizat că scandalul a avut la bază un diferend mai vechi între mai multe persoane care a degenerat.

 

Citește și: