Vasile Magradean
50 vizualizări 3 oct 2019

Reprezentanţii IPJ Satu Mare au declarat joi corespondentului MEDIAFAX că agresorul emana halenă alcoolică.

„În noaptea de miercuri spre joi poliţiştii sătmăreni au fost sesizaţi prin apelul de urgenţă 112 cu privire la faptul că la Secţia UPU Satu Mare se află o persoană recalcitrantă. Poliţiştii au stabilit faptul că un bărbat, de 43 de ani, din Ploieşti, a agresat fizic două femei de 48 şi 53 de ani şi un bărbat de 44 de ani, care îşi desfăşoară activitatea la Spital Judeţean Satu Mare, fiind angajaţi ale instituţiei. În cauză s-au întocmit 3 dosare penale sub aspectul comiterii infracţiunii de lovire sau alte violenţe. Agresorul emana halenă alcoolică”, au spus sursele citate.

La rândul său, purtătorul de cuvânt al Spitalului Judeţean Satu Mare, Constantin Demian, a declarat pentru MEDIAFAX că persoanele agresate sunt o infirmieră, medicul de gardă şi un agent de pază.

„S-a prezentat la UPU un cetăţean român stabilit în Germania în stare avansată de ebrietate că vrea să i se pună perfuzii, că dacă nu i se pun aruncă pe jos. În faţa registraturii s-a aruncat pe jos, a lovit o infirmieră şi pe agentul de pază şi a aruncat cu un flacon din plastic în medicul de gardă. S-a reuşit imobilizarea sa şi s-a sunat la 112”, a spus acesta.

Citește și: